Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Republica Moldova la 21 de ani de Independență. Vezi GALERIA FOTO!

Publicat in Adevarul, luni 27 august 2012 ·

Astăzi sărbătorim 21 de ani de la crearea statului. Aniversarea va fi marcată cu spectacole şi focuri de artificii în centrul Chişinăului.

UPDATE 12.14 Dacă mai marii statului au avut mesaje optimiste, Vladimir Voronin, președintele PCRM susține că avem puține motive de bucurie. „Nu avem cu ce ne mândri", a declarat președintele PCRM înainte de a pleca de la ceremonia de depunere de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare.

UPDATE 12.03 Și premierul Vlad Filat susține mai avem mult de muncit pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am propus. „În scurta sa istorie, Republica Moldova a trebuit să facă faţă mai multor provocări şi probleme. Mă refer aici la tragicele evenimente de la Nistru, la crizele politice şi economice, pe care a trebuit să le înfruntăm periodic, la încercările permanente ale forţelor ostile independenţei ţării noastre de a dezbina societatea moldovenească, de a o menţine permanent pe baricade. Dar, am ştiut să rezistăm şi să ne mişcăm înainte. Astăzi putem spune cu certitudine că Republica Moldova îşi ocupă locul său binemeritat în rîndul statelor democratice ale lumii. Totodată, trebuie să recunoaştem că mai avem încă mult de muncit pentru a atinge toate obiectivele pe care ni le-am propus. Republica Moldova a ales calea Europei şi acest obiectiv este susţinut deopotrivă de cetăţeni, dar şi de partenerii externi ai ţării noastre. Transformările democratice şi definirea exactă a priorităţilor politicii externe ne-au adus o deschidere fără precedent din partea structurilor europene şi internaţionale. Avem relaţii de bună vecinătate cu România şi Ucraina şi relaţii de parteneriat strategic cu Rusia şi SUA. Avem sprijinul direct al cancelariilor occidentale, al Uniunii Europene pentru demersul nostru de integrare europeană şi aceasta ne dă certitudinea că vom reuşi în atingerea scopurilor propuse. Am ferma convingere că statul nost

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 9 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 8 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 12 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

video Demonstrație de forță pentru Iga Swiatek! Cvintupla câștigătoare de Grand Slam s-a calificat în „sferturi” după 65 de minute

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Iga Swiatek (24 de ani, 4 WTA) a avut nevoie de doar 65 de minute pentru a o învinge pe Clara Tauson (22 de ani, 22 WTA) în optimile de finală de la Wimbledon. Poloneza s-a impus cu 6-4, 6-1, profitând de problemele medicale ale danezei. Swiatek a d

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°