Având în vedere că acesta a fost, cel puţin oficial, ultimul weekend de vară de pe Litoral, turiştii au fost răsfăţaţi cu cele mai tari petreceri. Având în vedere că acesta a fost, cel puţin oficial, ultimul weekend de vară de pe Litoral, turiştii au fost răsfăţaţi cu cele mai tari petreceri.
În Mamaia, la ultima ediţie a carnavalului din vara aceasta, zeci de tinere apetisante au încins atmosfera. De altfel, şi Radu Mazăre, primarul Constanţei, a intrat în pielea personajului său, regele Ludovic al XIV-lea al Franţei, zis şi Regele Soare. Astfel, edilul s-a instalat într-un tron auriu, înconjurat de ispite.
Iubitorii de distracţii pe Litoral au motive de bucurie, întrucât, începând de anul viitor, vor beneficia de pachete speciale de weekend, în care vor fi incluse şi petrecerile din cluburile de la malul mării. Programul se va numi Clubbing în Mamaia, iar tarifele vor fi, de asemenea, speciale şi vor include două nopţi de cazare, mic dejun şi vouchere de intrare la mai multe cluburi. Programul va fi promovat atât în ţară, cât şi pe pieţele internaţionale, în special în Rusia.
Costumate în eleve, că tot încep şcolile în curând, câteva dansatoare au stârnit imaginaţia turiştilor
Câţiva tineri experimentaţi au făcut un spectacol impresionant cu flăcări