Regizorul și-a ocupat locul așteptând tensionat apariția personajului principal, operatorii – grămadă pe camere, producătorii agită pe tăcute foile și dau din cap la vorbele din cască. Tăcere mormântală, toți așteaptă intrarea triumfală în scenă a luptătorului și mai ales replica lui, menită să declanșeze nebunia, acele vorbe de duh dintre cele mai înălțătoare, să arate el, în cuvinte rostogolite precum un tunet asurzitor, forța zdrobitoare a unei întregi națiuni. Ce mai, trebuie să fie o scenă memorabilă!
Gata, liniște, spune regizorul, și… acțiune! Faldurile cortinei se dau la o parte și intră… Corlățean: „…extraordinar de important, de a reuni energia națiunii și nu de a separa, de a diviza. Acolo, la domnul Băsescu, aceasta va fi principala povară, daca doriți, și concluzia rezultată din acest referendum”.
Frunzele au căzut pe loc, cioara și-a înghițit cârâitul, regizorul a rămas chel, cortina a căzut bleg, audienței i s-au străpezit dinții. Multe s-au întâmplat, ultima petală a trandafirului a picat (pâc!) într-un fel de epilog.
Și-un banc: o mașină rulează cu viteză. La un moment dat, o bufnitură. Cel din dreapta întreabă șoferul, ce s-a întâmplat? Șoferul îi răspunde: Am dat peste un ungur! Cel din dreapta: Nu-i nimic, dă-i înainte, dă-i înapoi, dă-i înainte….!
Și tata a râs demult….
Acum, bancul ăsta seamănă într-un fel cu noi. Noi, în mijlocul drumului, fiind cu moț. În mașină se urcă Băsescu să plece la Bruxelles și dă înainte. Ponta vine și-l dă jos ca să urce el, dă înapoi și, după aia, înainte – spre Bruxelles. Vine apoi Băsescu, ca să dea înapoi, e rândul lui Ponta să ajungă la Merkel. Se întoarce cu cvorumul. Vine Băsescu cu 18 milioane de votanți, nu mai știu în ce sens merge mașina. Oricum, pe noi, când înainte, când înapoi. Rămâne să găsim o soluție pentru a ne dezlipi pielea și votul de pe caldarâm.
Mi-am propus s
