Nu ne despărţim încă de ediţia cea mai recentă a cărţii lui Bruce Alberts şi colab. Începem cu un citat din prefaţă: „La a cincea ediţie a acestei cărţi, ne uimim în faţa informaţiilor acumulate în câţiva ani. Dar noi suntem încă şi mai stupefiaţi şi descurajaţi în faţa sofisticării mecanismelor pe care le întâlnim. Cu cât pătrundem în profunzimea celulelor, cu atât realizăm cât ne mai rămâne să înţelegem. Pe vremea inocenţei noastre, când lucram la prima ediţie, salutam identificarea unei singure proteine – să spunem un receptor – ca un mare pas înainte. Ştim actualmente că fiecare proteină face parte dintr-un complex, cu­prin­zând multe alte pro­teine ce formează sisteme de colabo­rare, reglând activi­tăţile lor în mod subtil şi care sunt menţinute în poziţii specifice prin legă­tura cu proteine de susţinere ce dau uzinei chimice o structură spaţială bine definită“. Să ne limităm la acest citat, deşi întreaga prefaţă e capti­vantă. Acest „pe vremea inocenţei noastre“ – adică în preajma anului 1986 – cred că e mai mult o încu­rajare pentru cititori, pentru că, îmi amintesc, şi prima ediţie era com­plexă, iar cea de faţă e copleşitoare prin revoluţia în materie de molecularizare. Iată câteva date descriptive ale acestei ediţii: 1.601 de pagini (cu numeroase subiecte tratate mai presus decât orice concurenţă; doar un exemplu: „Biologia celulară a infecţiei“ – pp. 1501–24), la care se adaugă un glosar de 40 de pagini, conţinând termenii cheie, subliniaţi în text cu aldine. Toţi aceşti termeni trebuie incluşi în dicţionarele medicale generale. Un index (49 de pagini), cu minuscule extreme, asigură prin aldine accesul la intrarea principală a cuvântului, cuvintele marcate cu F trimit la o figură, cu FF la un set de figuri (în care se combină reprezentări schematice şi imagini ale aceleiaşi structuri celulare obţinute prin diverse tehnici, mai vechi sau mai noi),