După două volume de proză scurtă („Cuibul de viespi“ şi „Vioara cu arcuş fermecat“), apărute cu un deceniu în urmă şi apreciate de critică, urmate de romanele „Bulevardul Tomis“ şi „Migdalul a înflorit a doua oară“, care au consacrat-o ca prozatoare, dna dr. Francisca Stoleru a revenit acum cu un nou volum, KARIN, MON AMOUR (Editura „24: ore“, Iaşi), ce reconfirmă talentul acestei reprezentante a medicilor scriitori de limba română din Israel. Născută la Dorohoi, dna dr. Stoleru a studiat medicina la Iaşi, a lucrat ca medic în satele din Moldova şi apoi la Spitalul Judeţean din Constanţa, iar în 1971 a emigrat în Israel, stabilindu-se la Haifa, unde, fireşte, profesează medicina. Toată această experienţă de viaţă, oamenii şi faptele cunoscute au devenit „materie primă“ pentru scrierile sale. În noul volum, dna dr. Stoleru abordează o temă foarte dificilă, ba chiar pe muchie de cuţit, care, îndeobşte, este ocolită: cea a existenţei, în lumea contemporană, a unor vestigii de gândire medievală, arhaică, manifestate în convingeri excesive, exagerate, ce merg până la intoleranţă totală faţă de orice şi oricine, de la idei şi tradiţii până la persoane, fie ele şi foarte apropiate. Este, fireşte, vorba de fanatism, de acea religiozitate excesivă pe care civilizaţia modernă n-a reuşit să o anihileze, nici măcar să o estompeze şi care îşi are exponenţi de neînduplecat în toate cultele. Interesantă e şi maniera în care e scris romanul. La prima vedere ar fi o relatare la persoana întâi. Dar nu e chiar aşa, căci e vorba de şase naratori, care, fiecare, relatează, desigur, la persoana întâi. De altfel, cartea, care are ceva mai puţin de 200 de pagini, este împărţită în aproape 40 de capitole, fiecare având ca titlu numele celei (celui) ce se povesteşte: Elinor, Otilia, Alma, Karin, Arik, Vadim, apoi numele se repetă, ori de câte ori e necesar. Fiecare dintre naratori vo