Face parte din însăşi definiţia democraţiei. Voinţa majorităţii. E adevărat că la alegerile ordinare nu există condiţia validării acestora prin cvorum (pentru idioţi: cvorum înseamnă jumătate plus un alegător din totalul cetăţenilor, indiferent pe unde ar bântui aceştia). Această lipsă a condiţionării validităţii alegerilor ordinare se justifică foarte simplu: prin necesitatea funcţionării instituţiilor statului (Parlament, primării, consilii locale sau judeţene).
Pentru o propunere EXCEPŢIONALĂ este însă absolut necesar ca majoritatea cetăţenilor să o ia în seamă. Altfel, ne-am putea trezi în situaţia în care un Nea Caisă ar propune un referendum naţional prin care toţi cei care scriu pe Vox ar fi obligaţi să poarte “coafura” mea, iar la respectiva “consultare populară” 99 din 100 de cetăţeni care ar catadixi să o ia în seamă ar decide că cei care semnează pe această platformă ar trebui să-şi lase o frunte până la cur, asemeni sussemnatului.
Lipsa cvorumului este acceptabilă doar din pură necesitate. În cazul alegerilor este imperios necesară asigurarea funcţionării instituţiilor. În cazul suspendării preşedintelui, dacă jumătate din alegători nu dau curs invitaţiei nu se întâmplă nimic. Preşedintele îşi reia pur şi simplu funcţia. Înseamnă că majoritatea a ridicat din umeri, asemeni “a’ lu’ Parizianu’” din Delirul lui Marin Preda, personaj care îi scotea din minţi pe săteni cu al său “pe ce te bazezi?” (pe unii îi determina chiar la complexul proces al gândirii raţionale).
Altă probă de idioţenie cronică. Curtea Constituţională a României nu a decis nimic. A CONSTATAT doar că aritmetica a decis. Mă uluieşte doar cum trei judecători CCR au putut decide că aritmetica ar fi opţională. Cei care contestă decizia (constatarea, mai precis) CCR, asemeni tupeistului Victor Ponta, care o consideră “ilegală” (în ce calitate?), ar fi bine să refrecventeze
