Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Armstrong s-a dopat?!

Publicat in Brasovul Tau, marți 28 august 2012 ·

Ciclistul american Lance Armstrong va pierde cele şapte titluri cucerite în Turul Franţei şi va fi radiat pe viaţă din ciclismul profesionist, a anunţat Agenţia Americană Antidoping (USADA).

Directorul general al USADA, Travis Tygart, a declarat că Armstrong va fi deposedat de toate rezultatele înregistrate începând cu 1 august 1998. „Este o zi tristă pentru noi toţi care iubim sportul şi pe sportivi”, a declarat Tygart.

Acest anunţ survine după ce rutierul, care s-a retras din activitate, a declarat că renunţă la lupta judiciară cu USADA, care îl acuză de dopaj în perioada 1999-2005. Armstrong, care şi-a reafirmat nevinovăţia, a luat acestă decizie după ce tribunalul federal din Austin, Texas, i-a respins recursul formulat împotriva USADA, ceea ce permitea agenţiei antidoping să-şi continue ancheta cu privire la sportivul de 40 de ani.

„Astăzi, întorc pagina. Nu mă voi mai ocupa mult timp de această chestiune, în circumstanţele date. Mă voi consacra muncii pe care am început-o înainte de a câştiga Turul Franţei: să-i ajut pe oamenii şi familiile afectate de cancer”, a declarat Armstrong pe contul său de Twitter.

Armstrong a obosit. Ciclistul a acuzat USADA că nu este în măsură să-l cerceteze şi a cerut un arbitraj în justiţie, estimând că drepturile sale constituţionale au fost încălcate. Armstrong a declarat că este obosit de această bătălie şi de stresul care apasă asupra vieţii sale personale şi profesionale.

„Vine un moment în în viaţa fiecăruia când trebuie să spună «este de ajuns». Pentru mine acest moment a venit. Povara pe care această situaţie o reprezintă pentru familia mea, pentru munca mea, pentru fundaţia mea m-a adus unde sunt astăzi, să terminăm cu prostiile astea”, a adăugat el.

Agenţia antidoping l-a acuzat pe Armstrong că a utilizat substanţe interzise, printre care EPO şi steroizi, precum şi transfuzii sang

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autoritatea Electorală sesizează Parchetul în cazul finanțării campaniei electorale a lui Călin Georgescu

HotNews acum 33 minute
Autoritatea Electorală Permanentă sesizează Parchetul și Poliția pentru a verifica modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, care a raportat la AEP zero cheltuieli electorale, a declarat, joi, șeful Autorității Electorale, Ton

Bănci din România, păcălite cu bani falși. 400.000 de dolari, schimbați la bancomate

Ziare.com acum 40 minute
Trei bănci au fost prejudiciate cu 400.000 de dolari, prin încărcarea în bancomate a 4.000 de bancnote falsificate de 100 de dolari, suma fiind ulterior convertită în lei şi retrasă. Două persoane au fost duse la audieri în acest caz. Reprezentanţii

Patru rachete ruseşti vizând o hidrocentrală din Ucraina au survolat nordul R.Moldova,afirmă locuitori din satul Bîrnova

News.ro acum 55 minute
Patru rachete ruseţti au traversat joi spaţiul aerian al Republicii Moldova, anunţă pe Facebook un fost deputat, Valentin Chilat, un locuitor al saului Bârnova, în raionul Ocniţa (nord), relatează site-ul nordnews.md. Primarul satului Bîrnova, Valer

HARTĂ Cod galben de ninsori în 11 județe. Alertă meteo de vreme rea în restul țării / Prognoza pentru București

HotNews acum 55 minute
Meteorologii au emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a ţării. 11 județe sunt vizate de o atenţionare cod galben de ninsori, valabilă până sâmbătă dimineaţa. De joi, 28 noiembrie, o

Riscuri majore în 2025: majorarea taxelor, recesiune, dezinformarea și conflictele armate.

Adevarul acum o ora
Principalele riscuri care planează asupra economiei românești pentru 2025 sunt atât economice – majorarea taxelor și recesiune, cât și non-economice - dezinformarea și conflictele armate.

Trendyol își deschide primul depozit din România în decembrie: va avea 250 de angajați

Wall-Street.ro acum o ora
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, anunță deschiderea primului său depozit din România. Cu o suprafață de 50.000 mp, centrul logistic va genera până la 250 de locuri de muncă și va fi operațional

Reuters: Biden pregăteşte un pachet de ajutor pentru armament de 725 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui oficial citat de Reuters, administraţia Biden intenţionează să furnizeze o varietate de arme antitanc din stocurile americane pentru a opri înaintarea trupelor ruse, inclusiv mine terestre, drone, rachete Stinger şi muniţie pentru sist

Video Rusia lansează un atac „masiv” cu rachete asupra rețelei energetice a Ucrainei. Sute de mii de oameni fără curent electric

Adevarul acum o ora
Rusia a lansat un atac „masiv” cu rachete asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, a declarat ministrul ucrainean al energiei. Herman Halushchenko spune că au fost introduse întreruperi de urgență. Explozii sunt raportate în mai multe orașe din

Vin ninsorile! Meteorologii au emis cod galben în 11 județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 40 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, 28 noiembrie, un cod galben de ninsori, valabil până sâmbătă dimineaţa în zone din 11 judeţe. Nu vom fi ocoliți nici de ploi. Este în vigoare şi o informare de precipitaţii moderate cantitat

Două cereri de anulare a alegerilor prezidenţiale, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituţională a României este aşteptată să decidă joi asupra a două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de doi competitori electorali, Cristian Terheş şi Sebastian Popescu, clasaţi pe poziţiile 9 şi 12. Cele

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

6°/9°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

1°/8°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

5°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

6°/10°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°