Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reverenţă din Moldova! Ceahlăul - Viitorul 0-3. Denis Alibec revine în Liga 1 cu un gol SENZAŢIONAL!

Publicat in Pro Sport, luni 27 august 2012 ·

Viitorul Constanţa a obţinut prima victorie din acest sezon pe terenul lui Ceahlăul.

Echipa lui Hagi a obţinut prima victoria a echipelor nou-promovate, la Ceahlăul (3-0).

A fost odată ca niciodată un Rege. Nu era sărac, dar nu prea avea puncte. Băieţi lui erau tineri, de viitor, talentaţi, unii chiar “ultraboşi”. Nu voia să-i însoare, ci doar să îi facă să bată şi ei pe cineva. Cu flăcăii de la Braşov, Chiajna, Astra, „U” Cluj sau Mediaş nu le ieşise. Unde pui că au mai luat şi bătaie. Etapele treceau, iar visul “Regelui” nu mai prindea formă. Aşa că a făcut o vizită în Moldova, la Piatra Neamţ. Balaurul de acolo obişnuieşte să sperie doar granzi ca CFR Cluj, Steaua sau Vaslui. Cu echipele mici îi place să împartă. Nu de alta, dar la tocmeală e recunoscut în tot regatul. Şi meciul a început. Nu prea dur, ca să nu lase urme, dar nici prea blând să nu dea de gândit. Unul dintre feciorii “Regelui”, Iancu pe numele său profită de o greşeală a adversarului şi înscrie primul (’52). Să fie oare prima victorie? Trei minute mai târziu vine şi confirmare. Chiţu scapă singur cu portarul Jovic şi aduce primele trei puncte ale „Regelui” (’54). Reuşita lui Alibec din minutul 90 a impresionat doar prin spectaculozitate. Călcâi pe colţul scurt. Astfel, zestrea unuia care odată a fost cel mai viteaz flăcău pe terenul de fotbal s-a dublat, fără ca adversarul să îl supere prea mult.

Iată echipele de start:

Ceahlăul Piatra Neamţ: Jovic - Druga, Forminte, Viţelaru, Ţepeş - Achim, Monroy - Bădescu, Constantinescu, Stana - Golubovic

Rezerve: Martin, Marc, Cazan, Margină, Onciu, Lukanovic, Velici

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei

Viitorul Constanţa: Vâtcă - Bălaşa, Mladen, Bejan, Turcu - Iancu, Onicaş, Lazăr - Albu, Vl. Rusu, Chiţu

Rezerve: Bolboaşă, Puţanu, Alibec, Cârstocea, Benzar, Vaştag, Mitache.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO.Doliu în lumea muzicii Artistul american D’Angelo a murit la doar 51 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
Cunoscutul artist american D’Angelo, unul dintre cei mai influenți muzicieni de soul ai generației sale, a murit la vârsta de 51 de ani, potrivit informațiilor confirmate de surse apropiate familiei pentru TMZ, scrie Daily Mail. Câștigător a patru p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum o ora
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Ciocniri între poliţie şi manifestanţii pro-palestinieni la Udine, unde se desfăşoară meciul Italia-Israel. Huiduieli în timpul intonării imnului naţional israelian

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Manifestanţii pro-palestinieni au ieşit marţi în stradă în oraşul Udine, din nordul Italiei, şi s-au confruntat cu poliţia înaintea meciului dintre Italia şi Israel de calificare la Cupa Mondială de

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 38 minute
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

CSO Voluntari, încă o victorie convingătoare în European North Basketball League » Care e programul ilfovenilor

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CSO Voluntari și-a continuat parcursul imaculat în European North Basketball League, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut, și s-a impus cu 92-72 în fața lui Alkar Sinj, o formație din Croația. CSO Voluntari a ajuns la un bilanț de 2-0 în g

„Guvernare fără PSD nu se poate”. Olguța pune presiune pe Bolojan: „Ne retragem din Coaliție dacă propunerile noastre nu trec”

Adevarul acum 2 ore
Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu, primar al municipiului Craiova, a amenințat cu retragerea PSD de la guvernare dacă proiectele partidului nu vor fi acceptate la nivelul coaliției.

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 5 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere la 1% estimările ce privesc avansul economiei româneşti în acest an

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 1%, de la 1,6% cât prognoza în luna aprilie şi 3,3% cât era avansul indi

FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna din Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna, din etapa a treia a grupei Europa League. Partida se joacă pe Arena Națională joi, 23 octombrie, de la ora 19:45. Prețurile biletelor sunt următoarele: După meciul cu Bologna, FCSB va mai juca

Vremea

București
acum

12°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

mar.

5°/13°
mie.

2°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

9°/14°
mie.

12°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/13°
mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/16°
mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°