Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horia Tecău revine în echipa de Cupa Davis a României pentru meciul cu Finlanda

Publicat in Pro Sport, luni 27 august 2012 · ·

Căpitanul nejucător al echipei României de Cupa Davis, Ciprian Porumb, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a primit confirmarea din partea lui Horia Tecău că va participa la confruntarea cu Finlanda, alături de jucătorii Victor Crivoi, Florin Mergea, Alex Luncanu şi Andrei Dăescu.

"Mă bucur foarte tare de revenirea lui Horia Tecău, care va fi astfel şi portdrapelul echipei noastre, după ce a fost portdrapelul României la JO de la Londra. Mă bucură că se ajunge la o normalitate în Cupa Davis şi salut gestul lui Horia, căruia îi ţinem pumnii la US Open şi sperăm într-o evoluţie excelentă a sa. Crivoi şi Mergea au anunţat de câteva zile că vor veni, iar Tecău, Luncanu şi Dăescu după ei, duminică fiind termenul limită transmis prin convocări. Nu e decis încă cum vom juca la dublu, vom anunţa cu 10 zile înaintea competiţiei. Am vorbit şi cu Hănescu şi Ungur, nu au fost trimise convocări oficiale, dar totul e deschis acum. S-a spart blocada, în care eu personal nu am crezut niciodată, şi băieţii sunt aşteptaţi cu braţele deschise. Dacă Hănescu şi Ungur se decid să vină, suntem aici. Se conturează încet echipa şi ne cresc şi şansele să ne menţinem în grupa I", a declarat Ciprian Porumb, pentru MEDIAFAX.

La începutul acestui an, Victor Hănescu, Adrian Ungur, Marius Copil, Victor Crivoi şi Horia Tecău au anunţat că refuză să mai răspundă convocărilor dacă Andrei Pavel nu este reinstalat în funcţia de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis.

Căpitanul nejucător al României a mai precizat că evenimentul din 14-16 septembrie, de la Cluj, va fi susţinut financiar de Primărie, cu suma de 25.000 de lei şi că tragerea la sorţi a meciurilor va avea loc în 13 septembrie.

România va întâlni Finlanda la Cluj-Napoca, între 14 şi 16 septembrie, în cadrul Grupei I a Zonei Euro-Africane.

Biletele s-au pus deja în vânzare, la preţurile de 30 şi 50 de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 5 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°