Un cioban din satul Curpen al comunei Stănești a adus acasă un proiectil neexplodat din cel de-Al Doilea Război Mondial. Neștiind cu ce are de a face, ciobanul a chemat și vecinii să îi vadă descoperirea. Omul le-a pus în pericol viața cunoscuților prin actul său necugetat. Unul dintre vecini a anunțat poliția și pompierii. Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj a intervenit, în data de 26 august, în comuna Stăneşti, sat Curpen, pe proprietatea lui Gheorghe B., pentru identificare, ridicarea, transportul şi depozitarea în vederea distrugerii, a unui proiectil exploziv de calibrul 76 mm, proiectil rămas neexplodat din timpul ultimei conflagraţii mondiale. Nu au fost înregistrate victime. „Bărbatul a povestit că a găsit proiectilul pe plai, la stână, nu știa că putea să explodeze. Este interzis ca localnicii să pună mâna pe așa ceva, este activ, este foarte periculos. Cetățenii nu au ce să caute să-l atingă, să-l ridice. Se putea întâmpla o nenorocire”, a spus reprezentantul ISU Gorj.
Un cioban din satul Curpen al comunei Stănești a adus acasă un proiectil neexplodat din cel de-Al Doilea Război Mondial. Neștiind cu ce are de a face, ciobanul a chemat și vecinii să îi vadă descoperirea. Omul le-a pus în pericol viața cunoscuților prin actul său necugetat. Unul dintre vecini a anunțat poliția și pompierii. Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj a intervenit, în data de 26 august, în comuna Stăneşti, sat Curpen, pe proprietatea lui Gheorghe B., pentru identificare, ridicarea, transportul şi depozitarea în vederea distrugerii, a unui proiectil exploziv de calibrul 76 mm, proiectil rămas neexplodat din timpul ultimei conflagraţii mondiale. Nu au fost înregistrate victime. „Bărbatul a povestit că a găsit proiectilul pe plai, la stână, nu știa că putea să explodeze. Este