SC Cocor SA, compania care deține centrul comercial cu același nume din centrul capitalei, a vândut în luna august un spațiu comercial de 196 de metri pătrați situat pe Bulevardul Unirii, la valoarea de 3.988.322 de euro, ceea ce înseamnă 20.348,6 euro pe metru pătrat, se arată într-un comunicat al companiei.
Spațiul comercial se află în proprietatea Cocor din 1994 și era inclus în lista proprietaților scoase la vânzare în cadrul strategiei aprobata de Adunarea Generală a Acționarilor în ședința din 16.07.2012.
"Negocierile au durat aproximativ două luni, iar întregul proces de intermediere a fost realizat de departamentul comercial intern al Cocor SA. Spațiul comercial care a făcut obiectul acestei vânzări se situează într-o zonă cu mare vad comercial și are în continuare un potențial mare de creștere", a declarat Mirela Mihăilescu, director comercial al Cocor SA, cea care a condus procesul de intermediere.
Acțiunea face parte din strategia SC Cocor SA de a vinde câteva din proprietățile imobiliare pe care le are în portofoliu pentru a lichida o parte din obligațiile financiare pe care le are la BCR, ca parte a creditului în valoare de 18 milioane de euro luat în 2008 pentru modernizarea centrului comercial Cocor.
"Există negocieri în curs și pentru celelalte spații comerciale aflate pe lista aprobată de acționari. Ne menținem angajamentul de a vinde o parte din acestea pentru a continua procesul de reorganizare al centrului comercial Cocor, proces care include restructrarea mix-ului de chiriași și dezvoltarea unei zone de entertainment", a declarat Daniel Stoica, unul dintre acționarii companiei.