Aţi trecut vreodată pe lângă o maşină blindată ce transportă câteva milioane de euro? Mascaţi cu trupuri atletice conduc comoara spre destinaţii studiate, dinainte ştiute. Există însă valori care circulă nestingherite pe străzile României fără a fi păzite, fără bodyguarzi sau antemergători. Asta şi pentru că, dacă ar fi furate, posibilul jefuitor nu prea ar avea cum să le valorifice. Sunt două viori, şi-aşa puţine în galeria marilor instrumente ale lumii, care aparţin României. Au o deosebită valoare artistică, istorică, sentimentală. Una dintre ele a aparţinut compozitorului George Enescu. "N-are de ce să fie râvnită de hoţi, pentru că dacă cineva ar intra în posesia ei şi ar încerca să o vândă, imediat s-ar afla”, spune violonistul Gabriel Croitoru, cel care a câştigat recent prelungirea perioadei de utilizare a vioarei Guarneri ce a aparţinut lui Enescu.
A ajuns pe mâini bune, spune Yehudi Menuhin
Aşadar, două comori circulă între oraşele României în concertele violoniştilor Alexandru Tomescu şi Gabriel Croitoru, ambele fiind obţinute prin concurs. Prima dintre ele, un Stradivarius, cea de-a doua, un Guarneri. Aceasta din urmă, despre care vom vorbi în rândurile de faţă, aparţine Muzeului Enescu, fiind donată de soţia muzicianului, Maria Cantacuzino Enescu, la înfiinţarea instituţiei muzeale în 1956.
Ea are şi o valoarea sentimentată aparte pentru România fiindcă a aparţinut şi a fost preferata unuia dintre (mai puţini ştiu) cei mai mari violonişti ai lumii, compozitorul George Enescu. Numit şi "Catedrala” pentru acordurile sale impunătoare, instrumentul datează din 1731, fiind realizat de marele lutier cremonez Giuseppe Antonio Guarnieri, singurul care îl concurează pe piaţa viorilor pe mult mai cunoscutul Stradivarius. Maestrul Gabriel Croitoru este de părere însă că vioara la care cântă este mai bună decât un Stradivarius.
A "câştiga