Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul Miss Târnăveni

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 27 august 2012 ·

Sâmbătă, 25 august, în municipiul Târnăveni, în cadrul Zilelor Oraşului, s-a desfăşurat primul concurs de Miss organizat vreodată la Târnăveni. Foarte mulţi spectatori s-au bucurat de spectacolul oferit pe scena din centrul oraşului. Concursul a început cu ţinuta de zi, prezentarea concurentelor, o serie de întrebări la care acestea au trebuit să răspundă, proba costumelor de baie şi cea a rochiilor de seară.

„Stăteam într-o seară cu soţul meu la o terasă, şi, văzând fetele care treceau pe stradă, mi-am dat seama că sunt foarte multe fete frumoase în Târnăveni, nu ai cum să nu le observi. Şi i-am spus: ce ar fi să organizăm un concurs de Miss. Aşa a început totul. Din păcate, multe fete foarte frumoase din oraş nu au dorit să participe, dar pentru primul concurs de Miss organizat în târnăveni, eu zic că a fost foarte bine şi sunt încântată”, a declarat Luminiţa Zereş, organizatoarea evenimentului.

Câştigătoarea Miss Târnăveni 2012, Andreea Szekely, va fi recompensată cu o excursie în Grecia, pe locul 2 a fost Camelia Soţan, pe 3, Denisa Opriş, iar Miss Popularitate, Armina Velichea. „Sunt fericită, încântată! În repetiţii a fost uşor, dar pe scenă am avut emoţii. Mă bucur acum, dar de mâine, poimâine, reîncepe viaţa normală, cu şcoală şi aşa mai departe.” Camelia Soţan, Locul II. 1. Opriş Denisa Are 21 de ani, studentă la UMF târgu Mureş, albul e culoarea ei preferată. Mottoul după care se ghidează Denisa: “Luptă pentru ceea ce îţi doreşti, fără bariere şi fără să te gândeşti la riscuri.” 2. Armina Velichea

Armina are 19 ani, este născută în zodia vărsătorului şi culoarea ei preferată este coral. O caracterizează simplitatea, fineţea şi respectul faţă de alţii. 3. Laura Micu

Laura are 17 ani, este săgetător şi iubeşte animalele. Adoră urşii panda şi elefanţii. Îi place să creeze lucruri, să fie utilă, să ofere un zâmbet şi crede din suflet în

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 2 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Incendiu la un hotel din Ploieşti. În clădire era doar angajatul de la recepţie

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la un hotel situat într-un cartier de la periferia Ploieştiului. În urma evenimentului nu au fost victime, în clădirea afectată de foc aflându-se doar angajatul de la recepţie.

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Francezii amenință că își vor face nevoile în râul SENA în semn de protest

Gandul acum o ora
Locuitorii din Paris au amenințat că își vor face nevoile în râul Sena, în semn de protest, supărați că autoritățile locale cheltuie mulți bani pentru curățarea acestuia. Potrivit Sky News, primarul Parisului ar fi trebuit să înnoate în râu pentru a

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 4 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Selecționerul României, Edward Iordănescu „Capătul nu e aici, vă asigur. Iar noi, împreună, luptăm până la capăt!”

Ziua Constanta acum 57 minute
După cel de-al doilea meci al României la Camionatul EURO 2024, de ieri seară cu echipa Belgiei, Edward Iordănescu, selecționerul Echipei Naționale de Fotbal a României a transmis un mesaj pentru suporteri. „Când imnul României răsună din zeci

Rusia acuză SUA că este ”responsabilă” pentru atacul ucrainean cu 100 de răniți și 3 morți din Sevastopol, Crimeea

Ziare.com acum o ora
Ministerul rus al Apărării a acuzat SUA poartă "responsabilitatea" pentru atacul ucrainean asupra orașului Sevastopol din Crimeea, soldat cu trei morţi şi 100 de răniţi. Autoritățile ruse susțin duminică, 23 iunie, că atacul ar fi fost efectuat cu a

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum o ora
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

18°/26°
mar.

15°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/27°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/29°
lun.

17°/27°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

27°
dum.

21°/33°
lun.

18°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°