Majorarea preţului gazelor naturale va afecta întreaga activitate din industrie, în mod special cea din ramurile şi sub-ramurile în care gazele naturale ocupă o pondere importantă în procesele de fabricaţie, cum ar fi industriile energetică, chimică, metalurgică, aluminiului şi a sticlei, potrivit unui comunicat transmis de Confederaţia Patronală din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din România (CONPIROM).
"Aceste ramuri industriale, industria în ansamblul său, valorifică în mod superior gazele naturale, creează plus valoare, asigură un număr important de locuri de muncă şi reprezintă un factor principal în realizarea programelor de dezvoltare şi modernizare a economiei noastre, aducând o reală contribuţie la bugetul consolidat al statului. Este extrem de important ca preţul materiilor prime şi al materialelor să fie stabil, aceasta reprezentând o condiţie esenţială pentru controlul optim al costurilor de producţie, cu atât mai mult cu cât materiile prime şi energia electrică reprezintă peste 75 % din costurile de producţie ale majorităţii companiilor industriale", a declarat Vasile Turcu, preşedintele CONPIROM.
Potrivit acestuia, pentru consumatorii industriali preţurile la gazele naturale au crescut în ultimii doi ani.
"Toate aceste creşteri de preţ ale gazelor naturale din ultimii doi ani s-au reflectat în preţul de vânzare al produselor industriale, fapt ce a generat mari dificultăţi în procesul de comercializare. Multe societăţi au înregistrat pierderi, şi-au redus capacităţile de producţie şi au efectuat reduceri de personal. Unele firme şi-au întrerupt temporar activitatea, pierzându-şi astfel mare parte din portofoliul de clienţi. Apreciem că asemenea efecte vor avea loc probabil şi după noua creştere de preţ a gazelor naturale din luna septembrie 2012", a mai spus Vasile Turcu.
Preşedintele