Trei ofiţeri de la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) au venit, ieri, în Vrancea pentru a ajuta la ancheta demarată de poliţiştii vrânceni, după ce, săptămâna trecută, două autocamioane de mare tonaj, aparţinând unor societăţi comerciale administrate de fraţii Vasilică şi Nelu Gîrleanu, au ars. Cei trei poliţişti sunt specialişti ai serviciilor judiciar şi economic.
Vă reamintim că două autocamioane, aparținând unor societăți comerciale, au ars, săptămâna trecută, la Lepșa, incendiul fiind provocat de o mână criminală.
Societăţile păgubite sunt administrate de fraţii Vasilică şi Nelu Gîrleanu, care au rămas cu o pagubă de peste 100 de mii de euro. Vasilică Gîrleanu susţine că focul a fost pus intenţionat. Omul nu ştie, însă, cine a făcut acest gest criminal, deoarece nu are duşmani. „Focul a fost pus la cele două maşini duminică seara, în jurul orei 23.15. După cum se vede, este vorba de o mână criminală, deoarece cele două maşini se aflau în stare bună de funcţionare şi nu aveau niciun fel de probleme. Focul a fost pus intenţionat, la fiecare maşină în parte, deoarece se aflau parcate la o distanţă de aproape 50 de metri una de cealaltă. Cu siguranţă focul a fost pus de o mână criminală, dar nu ştiu cine ar fi putut face acest lucru, deoarece nu am duşmani. Cred că a fost cineva care a vrut să-mi facă rău“, consideră Vasilică Gîrleanu.
Că focul a fost pus intenţionat au confirmat şi pompierii vrânceni. „În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că, cel mai probabil, s-a utilizat intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera incendiul“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.
Poliţiştii au demarat o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a modului de producere a evenimentului şi pentru depistarea celui care a provocat incendiul.
Este pentru a doua oară, în aproape