În iunie 2002, OMS Europa a declarat întreruperea transmiterii virusului sălbatic în regiune. O cronologie a evoluţiei şi eradicării acestei boli în ţara noastră este realizată în articolul semnat de dna dr. Daniela Piţigoi şi dl prof. dr. Constantin Ciufecu.
In memoriam prof. dr. Andrei Aubert Combiescu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a sărbătorit, la 21 iunie 2012, la Copenhaga, zece ani de când Regiunea OMS Europa (53 de ţări) a fost certificată „liberă de poliomielită“. Amintim că, după eradicarea variolei (9 decembrie 1979), Adunarea Mondială a Sănătăţii a lansat, în 1988, iniţiativa de eradicare globală a poliomielitei, boală care întrunea criteriile necesare lansării unui astfel de program: problemă globală de sănătate publică; existenţa unui singur rezervor (omul); existenţa a două vaccinuri excelente, capabile – în grade diferite – să întrerupă circulaţia virusurilor; existenţa numai a trei serotipuri imunologice, relativ stabile genetic; cost convenabil al vaccinului polio oral (VPO). În cazul poliomielitei însă, detectarea la timp a cazului întâmpină dificultăţile diagnosticului de confirmare, dat fiind că unui caz de poliomielită cu paralizie îi corespund cel puţin 200 de cazuri de infecţii polio fără paralizie, dar care constituie tot atâtea surse necunoscute. Rezultatele la nivel mondial nu au fost însă pe măsura aşteptărilor, astfel că, în anul 2000, după evaluarea situaţiei, a posibilităţilor şi a obstacolelor, Adunarea Mondială a Sănătăţii a restabilit ca ţintă pentru eradicarea globală a poliomielitei anul 2005 şi apoi anul 2008. Deşi acest obiectiv nu a fost realizat nici în prezent, progrese semnificative au fost realizate. Dacă în 1988 se înregistrau în jur de 350.000 de cazuri, iar 125 de ţări erau endemice, în 2011 au fost raportate 650 de cazuri, iar numărul ţărilor endemice a ajuns la trei: Afganistan, Nigeria
