Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul preşedinte ANOFM, Silviu Bian, cerea 25.000 de euro şpagă pe lună. Motivarea sentinţei prin care a primit 9 ani de închisoare

Publicat in Adevarul, luni 27 august 2012 ·

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, cerea şpagă 25.000 de euro pe lună susţin judecătorii Tribunalului Bucureşti în motivarea sentinţei prin care a fost condamnat la 9 ani de închisoare. Bian intenţiona să folosească banii la finanţarea campaniei electorale pentru un post de senator.

Magistraţii descriu în motivare cum funcţiona reţeaua prin care aproximativ 1 milion de lei şi 22.000 de euro au ajuns la Silviu Bian de la subordonaţi care lucrau în cadrul a două proiecte cu finanţare europeană, în valoare fiecare de 5 milioane de lei. În acelaşi dosar mai sunt judecaţi Ristea Cristache, cel care l-a denunţat pe Silbiu Bian la DNA şi Ana Maria Ţichindelean. Ambii au primit pedepse cu suspendare. Instanţa a mai dispus recuperarea banilor primiţi ca mită de către fostul preşedinte ANOFM. Dosarul este în prezent la Curtea de Apel Alba Iulia.

Principalele precizări din motivarea Tribunalului Bucureşti:

În perioada decembrie 2010-octombrie 2011, inculpatul Silviu Bian, preşedinte al A.N.O.F.M., cu rang de subsecretar de stat, a primit, în tranşe lunare, în baza unei înţelegeri anterioare, prin intermediul inculpatului Ristea Cristache, de la funcţionarii ce compun echipa de implementare a proiectelor şi programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri ale Uniunii Europene, respectiv PACSPO şi ICAR, suma totală de 1.058.500 lei şi 22.000 euro, reprezentând o parte din salariile acestora în perioada de referinţă, banii fiind pretinşi pentru ca să vireze procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor.

În data de 5.09.2011 organele de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că Silviu Bian p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum o ora
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 55 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

O mare de suporteri tricolori se îndreaptă către stadionul din Koln. România va înfrunta Belgia pentru un loc în optimile Euro 2024 - VIDEO

News.ro acum 48 minute
Numeroşi suporteri tricolori se îndreaptă către stadionul din Koln, unde de la ora 22.00 echipa naţională va înfrunta Belgia, în etapa a doua a grupelor Campionatului European de fotbal. “Zidul galben curge pe stadion! ROMÂNIA E AICI şi toată lumea

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 38 minute
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 2 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Luminiţa Odobescu, despre Programul Visa Waiver: Lucrăm strâns cu partea americană, cu Ambasada SUA la Bucureşti. Este foarte important ca cetăţenii români să îşi reînnoiască vizele, astfel încât să reuşim să scădem rata de refuz la sub 3%

News.ro acum 3 ore
Ministrul de Externe Luminiţa Odobescu a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, despre Programul Visa Waiver, în contextul vizitei de lucru pe care a efectuat-o în Statele Unite ale Americii, că lucrează strâns cu partea americană, cu Ambasada SUA la Bu

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

27°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
Timisoara
acum

32°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°