Într-un articol cu recomandări de vacanţe active, cotidianul britanic The Guardian a inclus traseele din munţii Făgăraş printre recomandări de înot cu delfinii în Azore şi ciclism în Franţa, scrie bzb.ro.
„Turiştii care caută o provocare mai puţin convenţională decât traseele din Alpi se pot îndrepta către munţii Făgăraş. Munţii formează o creastă incredibilă, oferind vederi uimitoare către lacuri glaciare şi văi abrupte", scriu cei de la The Guardian.
Turiştii britanici au astfel posibilitatea de a cumpăra pachete turistice în valoare de aproximativ 650 de lire sterline, prin care primesc o şedere de opt zile în cabane din munţi. Şederea include două zile de traseu până la parcul naţional Piatra Craiului, „casa lupilor, urşilor şi lincşilor", mai scrie bzb.ro
Printre recomandările cotidianului britanic pentru vacanţe active se mai numără şi luminile nordice din Finlanda, kitesurfing în Spania, ciclism montan în Austria, ciclism în Franţa, caiac-canoe în Suedia, călărie în Italia, şi surf şi yoga în Portugalia.