"Adevărul" a testat în Munchen cel mai nou automobil produs în România. Este vorba de B-Max, maşina de familie produsă de Ford la Craiova.
Bazat pe platforma globală B a Ford - pe care o împarte cu Fiesta - B-MAX este un autoturism compact care îmbină un spaţiu interior mare cu un design ingenios. Portierele faţă sunt convenţionale, cu balamale, iar portierele spate sunt glisante. Această soluție permite o deschidere de 1,5 metri, pe aici pot avea acces deosebit de ușor pasagerii sau se pot încărca obiecte mai voluminoase. Designul integrează structura pilonului central tradiţional în portierele faţă şi spate, nemaifiind o parte a caroseriei propriu-zise.
FOTOGALERIE CU FORD B-MAX
Designul exterior este unul cu linii destul de frumoase. Fiind un monovolum, este destul de înalt, dar designerii au avut grijă să mascheze acest lucru prin niște linii frumos curgătoare. Șina ușii culisante este și ea foarte plăcut integrată în aripa spate, nelăsând loc de aspect neplăcut.
B-Max este disponibil cu motorul EcoBoost de 1,0 litri pe benzină, disponibil în versiunile de 100 CP şi 120 CP. Din gamă mai fac parte motoarele diesel Duratorq TDCi de 1,6 litri şi 95 CP şi 1,5 litri şi 75 CP.
Preşedintele Băsescu a cumpărat prima maşină Ford B-Max produsă la Craiova
Consum de 6 l/100 de kilometri
Dintre acestea, noi am testat versiunea diesel de 95 CP. Consumul din cadrul testului din Germania a fost de 6 litri la 100 km, în condiții mixte de trafic (atât urban cât și rural). Motorul, cuplat la o cutie de viteze cu 5 trepte oferă suficientă putere și cuplu pentru un vehicul de familie.
La viteze peste cea legală de pe autostrăzile din România, B-Max ajunge aproape de limite, iar virajele strânse luate la peste 70 km/h dau un ușor sentiment de nesiguranță. Suspensia are un comportament destul de bun, dar nu pot să vă spun cum se va s