Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat, luni, că a cerut restructurarea Departamentului de comunicare publică a Jandarmeriei, iar până miercuri a solicitat "un audit pe comunicare" la nivelul întregului minister.
Potrivit ministrului Duşa, Jandarmeria a făcut o serie de propuneri privind restructurarea Departamentului de comunicare.
El a adăugat că a cerut ca până miercuri, la nivelul ministerului, să se realizeze un audit pe comunicare, prin care se va analiza acest domeniu, dorind să fie restructurat eficient departamentul.
Demersul ministerial survine reproşurilor aduse departamentului de comunicare după ce Jandarmeria a informat mass-media cu privire la amenzile date în zilele de 21 şi 22 august, protestatarilor din Piaţa Universităţii, nemulţumiţi de decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat, vineri seară, că a dispus "identificarea" autorilor comunicatului de presă al Jandarmeriei Capitalei despre măsurile contra protestarilor care au încălcat legea la mitingurile de marţi şi miercuri din Piaţa Universităţii.
În opinia lui Duşa, autorii comunicatului "nu au ce căuta prin Jandarmerie".
În legătură cu o eventuală demisie a şefului departamentului de comunicare, având cele afirmate vineri seara, Mircea Duşa a spus luni că nu a zis aşa ceva.
"În zilele de 21 şi 22 august, Jandarmeria Capitalei a asigurat măsurile de ordine publică la adunările publice din piaţa Universităţii, unde cetăţenii şi-au manifestat opiniile în mod paşnic. În jurul orei 21.00, un grup de persoane din rândul protestatarilor, a forţat gardul dinspre partea carosabilă, l-a înlăturat şi a pătruns pe calea de rulare, urmaţi de ceilalţi participanţi. Acest lucru a dus la întreruperea circulaţiei pe bulevardul Nicolae Bălcescu, de la intersec