La sediul Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia a avut loc, vineri, vernisajul expoziţiei temporare "Bucovina tradiţională".
Directorul Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia, cercetător ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc, a vorbit, în deschiderea vernisajului, despre ideea acestui proiect, în care sunt prezentate valorile materiale şi spirituale ale Bucovinei. Primarul Cristian Radu a declarat: „Este un eveniment important în cadrul căruia atât locuitorii Mangaliei, cât şi turiştii prezenţi pe litoral au ocazia de a admira obiecte şi elemente de artă populară dintr-o zonă a ţării care s-a remarcat de‑a lungul timpului prin tradiţii şi obiceiuri emblematice pentru ţara noastră".
Muzeograful Violeta Enea, şef Serviciu Etnografie din cadrul Muzeului Bucovinei din Suceava, a prezentat obiectele bucovinene expuse în vitrinele muzeului callatian şi a vorbit despre cum au fost confecţionate şi ce rol au ele în gospodăriile din Bucovina. „Ne-am bucurat de un număr foarte mare de participanţi la vernisaj. Au fost prezenţi şi vizitatori din Bucovina - elevi şi profesori - care se aflau întâmplător într-o excursie la Mangalia. Sunt convins că în zilele următoarele vizitatorii noştri vor fi tot mai mulţi. Spun aceasta deoarece chiar din zilele în care noi aranjam expoziţia vizitatorii s-au arătat foarte interesaţi de obiectele inedite pregătite pentru expunere", a precizat Sorin Marcel Colesniuc. Expoziţia cuprinde obiecte de artă populară din patrimoniul Muzeului Bucovinei, printre care: ceramică de Rădăuţi, de Marginea şi de tip Kuty, costume populare, cruci de mână, lanţuri pe care se află cruci, mărgele din sticlă şi lemn, paftale, ştergare, sărăriţă, păscăriţă, grindăraş, linguroi de stână, butoiaş de ţuică, peretar, lăicer, zgardă, năframă vătăjel, cupă pentru muls oile, doze pentru praf de puşcă, ouă încondeiate şi al