Ştiţi cum e, fiecare ţară cu obiceiurile ei. La noi chemăm oamenii la referendum pentru demiterea preşedintelui, iar în Togo se face grevă. Şi nu orice fel de grevă.
Femeile togoleze care fac parte din gruparea de opoziţie "Să salvăm Togo" au anunţat că vor începe, de azi, "o grevă a sexului" pentru a-l da jos pe preşedintele ţării.
Potrivit Washington Post, protestatarele cred că astfel îi vor obliga pe bărbaţi să grăbească demisia şefului de stat.
O astfel de grevă a sexului a mai avut loc, în anul 2003, în Liberia. Femeile au recurs la acest gest pentru a grăbi încheierea războiului civil de la acea vreme.