�ncep�nd cu 1 septembrie vor funcţiona din nou posturile comunale de poliţie. Informaţia i-a fost confirmată prefectului de Botoşani de către ministrul de interne, Mircea Duşa, �n cadrul unei �nt�lniri regionale cu prefecţii din Moldova, desfăşurată astăzi, 24 august, la Bacău. La nivelul judeţului Botoşani, practic, vor fi redeschise 67 de posturi comunale ce au fost �nchise anul trecut, atunci c�nd au fost �nfiinţate secţiile rurale regionale, păstr�ndu-se doar posturile din 4 comune botoşănene. Noile puncte de poliţie vor funcţiona după sistemul anterior, av�nd un şef de post şi cel puţin un subaltern, numărul acestora depinz�nd de mărimea fiecărei comune. "Este mai mult dec�t bine venită redeschiderea acestor posturi de poliţie. �n sistemul secţiilor rurale rapiditatea de intervenţie era afectată de distanţa pe care lucrătorii de la secţie o aveau de parcurs. Vă dau exemplul comunei Coşula, care necesita intervenţia poliţiştilor din Flăm�nzi. Acum vor şti şi cetăţenii din rural unde să se adreseze c�nd au o problemă, iar poliţiştii vor cunoaşte mult mai bine fiecare comunitate, cu problemele şi specificul ei.", a declarat Adrian Constantinescu. Prefectul de Botoşani a ţinut să fie informat dacă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani are personalul necesar pentru măsura de eficientizare a sistemului de poliţie �n mediul rural ce va fi aplicată �ncep�nd cu luna septembrie. Pe moment se pare că vor fi acoperite toate cele 71 de posturi comunale, urm�nd ca structurile să fie completate cu noi absolvenţi ai şcolii şi academiei de poliţie.
Autori: COMUNICAT DE PRESA
�ncep�nd cu 1 septembrie vor funcţiona din nou posturile comunale de poliţie. Informaţia i-a fost confirmată prefectului de Botoşani de către ministrul de interne, Mircea Duşa, �n cadrul unei �nt�lniri regionale cu prefecţii din Moldova, desfăşurată astăzi, 24 august, la Bacău. La niv