Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghişe: PNL va susţine propunerile mele, sper ca PSD să facă acelaşi lucru

Publicat in Romania Libera, luni 27 august 2012 ·

Senatorul liberal Ioan Ghişe a declarat, pentru Gândul, că "PNL va susţine" propunerile sale privind hotărâri ale Parlamentului legate de referendumul pentru demiterea preşedintelui, potrivit Mediafax.

Potrivit gandul.info, liberalii ar urma să încerce, în Parlament, o ultimă cale de atac pentru a bloca reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni. Senatorul PNL Ioan Ghişe a propus două variante de atac: fie ca Parlamentul să retrimită Curţii Constituţionale hotărârea prin care referendumul este considerat invalid, fie ca Parlamentul să constate că preşedintele suspendat Traian Băsescu este demis. Potrivit acestuia, iniţiativele sale sunt susţinute de conducerea PNL şi speră ca social-democraţii să sprijine demersul.

"PNL va susţine propunerile mele şi asta se va definitiva ca decizie mâine dimineaţă într-o şedinţă a conducerii partidului. Sper ca şi colegii de la PSD să conştientizeze că trebuie susţinute aceste propuneri. Nu vă pot spune cu cine am vorbit din conducere, dar vă spun că PNL va susţine iniţativele mele. Eu am depus ieri la conducerea partidului un proiect de hotărâre, astăzi am depus cel de-al doilea proiect. BPC al PNL se va întruni mâine dimineaţă, el este competent să spună dacă mă susţine şi eu v-am spus că ştiu de la oamenii din conducerea partidului că PNL va susţine propunerile mele. Sper ca până mâine după-amiază acelaşi lucru să îl facă şi PSD. Dacă îl face bine, dacă nu iarăşi bine", a declarat pentru "Gândul" senatorul Ioan Ghişe.

Liderul grupului PNL din Senat, Mario Oprea, a precizat pentru "Gândul" că nu s-a luat o decizie şi că senatorul Ghişe îşi va prezenta iniţiativele în cadrul grupurilor parlamentare ale PNL şi apoi ale USL pentru a se lua o decizie finală.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache (PSD), a spus pentru "Gândul" că iniţiativele lui Ghişe "nu vor avea sorţi de izbândă"

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 48 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 32 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

George Simion își depune astăzi candidatura la alegerile prezidențiale. „Depășim 600.000 de semnături”

HotNews acum 15 minute
Liderul AUR George Simion își depune astăzi dosarul pentru înscrierea la alegerile prezidențiale din luna mai. El va susține un discurs și o conferință de presă după depunerea candidaturii, dar nu la sediul BEC, a anunțat vineri dimineață partidul.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 27 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 48 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum 35 minute
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°