Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru prima dată în istoria electorală, Twitter ar putea să influenţeze alegerile prezidenţiale din SUA

Publicat in Adevarul, luni 27 august 2012 ·

Mesajele pe Twitter, utilizate de către candidaţii la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie pentru a mobiliza alegătorii, a colecta fonduri sau a face campanie ar putea, pentru prima dată, să influenţeze alegerile, relatează AFP.

Twitter poate "influenţa cursul dezbaterii naţionale", apreciază Zach Green, directorul firmei de studii media 140Elect, care oferă consiliere politicienilor cu privire la utilizarea Twitter.

"Twitter poate injecta un mesaj în dezbaterea naţională şi poţi să îţi exprimi opinia în această privinţă înainte să apară vreun articol de presă", declară Green pentru AFP.

"Poţi intra, de asemenea, într-o dezbatere naţională, pentru că Twitter permite candidaţilor să se adreseze oamenilor direct", continuă el.

În opinia lui Tony Fratto, un fost purtător de cuvânt al Casei Albe în timpul preşedinţiei lui George W. Bush şi directorul firmei de consultanţă Hamilton Place Strategies, Twitter poate face diferenţa. "A permis echipelor electorale să se adreseze unui număr maxim de oameni foarte repede şi ieftin", explică el pentru AFP.

"Nu numai că poţi să adresezi un mesaj unor milioane de oameni, dar poţi totodată să răspunzi foarte repede unor acuzaţii. Înainte trebuia să creezi un mesaj pentru televiziune sau să scrii un comunicat de presă", aminteşte Fratto.

"Cu Twitter, imediat ce apare o critică sau o publicitate negativă, poţi răspunde imediat şi-i poţi determina pe susţinătorii tăi să reacţioneze" adaugă el.

Preşedintele democrat Barack Obama îl domină, de departe, pe rivalul său republican pe Twitter, cu 18,7 milioane de abonaţi, faţă de mai puţin de 900.000 câţi are Mitt Romney.

Obama postează de zece ori mai multe mesaje pe Twitter decât Romney. Însă mesajele acestuia din urmă sunt cel mai adesea împărtăşite şi retransmise, ceea ce sugerează că susţinătorii săi sunt mai "motivaţi", remarcă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 34 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 49 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum 32 minute
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum o ora
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Preşedintele AEP, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident. Nu avem înregistrată nicio contestaţie până la acest moment

News.ro acum o ora
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat dumincă dmneaţă că de la deschiderea urnelor nu a fost înregistrat niciun fel de incident în procesul electoral şi nu a fost depusă nicio contestaţie.

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum 36 minute
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 11 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°