Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se alege praful din huzurul de la „TVR”

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 27 august 2012 ·

Disponibilizările sunt prin însăşi natura lor nişte evenimente pline de jale, cu ai căror actori intri imediat în empatie şi te-apuci să verşi lacrimi amare în aceeaşi linie a frontului. Când omul este dat afară de la locul său de muncă după un sec preaviz, nu ai cum să te bucuri de nenorocirea lui, oricât de nemiloasă ţi-ar fi natura.

De ce spun asta ? După cum ştim cu toţii, în spatele fiecărei concedieri personale se ascunde o dramă amplă, de familie. Îndărătul unei persoane rămase pe drumuri se adăpostesc copii angajaţi în studii care costă din ce în ce mai mult, se află rate împovărătoare la bănci sălbatice, rate a căror neplată conduce la executări silite. Se află vise arse, făcute scrum şi adunate cu făraşul, pentru a lua calea tomberonului.

Cu angajaţii de la „TVR” care vor fi daţi afară e însă imposibil să empatizezi, oricât de sensibilos ai fi. Fiindcă ăştia, în marea lor majoritate, sunt nişte trântori îngâmfaţi, incompetenţi şi puşi doar pe combinaţii aducătoare de bani necuraţi.

Mai mare trândăveală ca acolo nu ştiu în ce instituţie mai găseşti. Trândăveala e tradusă în emisiuni lipsite de interes, în suficienţă şi sterilitate profesională, în debandada care domneşte în studiourile teritoriale. La reportajele televiziunii publice te fură somnul, la emisiunile lor de divertisment te ia cu grimase, la alea sportive te apucă pur şi simplu revolta. Doar la ştiri ochiul se menţine cât de cât treaz.

Deocamdată se vor dezumfla doar „TVR Info” (ce nevoie era de acest canal, când „TVR 1” are ea însăşi programe de informaţii ?) şi „TVR Cultural”, ale cărei atribuţii vor fi preluate de „TVR 2”.

De curând, au ieşit la iveală şi unele ilegalităţi comise sub acoperirea ultimului director general, un ins de-o incompetenţă slinoasă din Iaşi, amic vechi de-al lui Băsescu. Sunt fireşti ilegalităţile lui. La ce-l poate duce capul pe unul care

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum 2 ore
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum 2 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum o ora
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

Vreme neobișnuit de rece la finalul lunii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Contrast termic puternic în următoarea lună. După două săptămâni cu temperaturi mult sub normal și ger în special în sud, vremea se va schimba radical în martie, când termometrele vor urca peste valorile obișnuite ale perioadei în toată țara. Meteor

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 5 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

SUA vor să-i facă pe plac lui Putin, iar capacitatea de apărare a europenilor este „slabă”, afirmă Volodimir Zelenski într-un interviu

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns faptul că Statele Unite, care doresc să deschidă discuţii cu Rusia, vor să îi facă „pe plac lui Putin” şi a descris capacitatea de apărare a Europei ca fiind „slabă”, într-un interviu difuzat luni

SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru negocieri despre Ucraina, fără prezenţa Kievului

Mediafax acum 2 ore
Din partea Rusiei participă ministrul de externe Sergei Lavrov şi consilierul prezidenţial Yuri Ushakov, în timp ce delegaţia americană este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi emisarul pe

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-5°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°