Am crescut într-o țară izolată, în care totul era produs ori în România, ori în țările frățești. Nu aveam acces la cultura străină decât în sălile de bibliotecă și, din când în când, la Telecinemateca. Nu puteam ieși din țară decât până în Bulgaria, și asta dacă aveam voie de la partid și bani mulți. Cât despre muncitul în străinătate, sau despre investiții străine la noi, nici vorbă. Așa era România până acum 22 de ani, pe care acum, potrivit statisticilor de azi, mai mult de jumătate din cetățenii români o regretă. O regretă pentru că nimeni nu i-a învățat, în acește două decenii, cum se trăiește cu adevărat în capitalism. Cum să faci să nu aștepți ca statul să-ți dea casă, serviciu, servicii medicale etc. Dimpotrivă, majoritatea guvernărilor, dacă nu chiar toate, au cultivat această dependență a cât mai multor români de stat, în special a bugetarilor, care au fost și sunt în continuare o clasă specială, pentru care se bat mereu politicienii, sau cel puțin așa spun. Și-așa am ajuns ca, în anul de grație 2012, să avem o țară împărțită în două din mai multe puncte de vedere. Unul este cel cu nostalgia, întreținută și de incompetența guvernanților care n-au fost în stare să ofere o alternativă viabilă la comunismul lui Ceaușescu. Avem, de asemenea, o împărțeală între românii din țară și cei care au plecat în străinătate să muncească, făcută în special de politicienii care nu sunt mulțumiți de felul în care votează cei de afară. Și am ajuns la cea mai gravă dintre dezbinări, cea dintre pro-europeni și anti-europeni. Care, în cea mai pură tradiție, nu se bazează pe niciun fel de doctrine economice sau pe strategii paneuropene, ci pe simpatia, respectiv antipatia pentru un singur om. La care se adaugă o manipulare fără precedent a unor posturi TV, în frunte cu oficiosul actualei puteri, postul Antena 3. Astfel, dacă ai vreo simpatie pentru Băsescu, devii automat, în acce