Proiectul 'Danube Soya' pentru producţie de soia nemodificată genetic în bazinul Dunării, reprezintă o oportunitate unică pentru fermierii din România, care ar putea furniza pe an cel puţin 600.000 tone de şrot furajer, afirmă preşedintele organizaţiei ecologiste Agent Green, Gabriel Păun.
"Europa a devenit dependentă de proteina importată America unde suprafeţe imense din pădurile tropicale, mai ales din zona Amazonului, sunt defrişate pentru a face loc monoculturilor cu soia, în mare parte modificată genetic. În Austria, unde consumatorii nu acceptă organisme modificate genetic (OMG), nici măcar în furajele pentru animale, este dorită soia non-OMG, iar România poate satisface cu uşurintă necesarul anual de 600.000 tone de şrot, dar şi al altor ţări care depind de soia din America. Proiectul 'Danube Soya' ajută fermierii europeni, satisface exigenţele consumatorilor, salvează pădurile amazoniene şi reduce emisiile de CO2 prin anularea transportului oceanic", a declarat presedintele Agent Green, Gabriel Păun, potrivit Agerpres.
Lansarea oficială a proiectului "Danube Soya" va avea loc pe 5 şi 6 septembrie, la Viena, cu ocazia congresului la care vor participa lideri politici şi reprezentanţi ai producţiei de furaje, de alimente, lanţurilor de supermarketuri, alături de ONG-uri şi cercetători.
Între cei peste 300 de participanţi la nivel înalt se vor număra fostul Comisar European pentru Agricultură Franz Fischler, biologul Christine von Weizsäcker, miniştri ai agriculturii din ţările dunărene. Evenimentul va fi plasat sub egida Ministrului federal austriac pentru Sănătate Alois Stöger şi al Comisarului European pentru Politici Regionale Johannes Hahn.
Agent Green a informat Ministerul Agriculturii de la Bucureşti, încă din luna iunie, invitându-l la congres pe ministrul român Daniel Constantin. "Nu am primit încă