Pe lângă reducerea drastică a bugetului Institutului Cultural Român (ICR) pe care a operat-o, Guvernul pregăteşte o altă lovitură dată culturii, prin tăierea finanţărilor Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN).
În urma rectificării bugetare operate pe 23 august de Guvern, bugetul ICR a fost redus cu 14.560.000 lei, ajungând astfel la 28.440.000 de lei. Scăderea are loc în condiţiile în care ICR are angajamente în valoare de 29.000.000 de lei. „O reducere de această dimensiune a bugetului ICR blochează activitatea institutului, compromite parteneriatele aflate deja în derulare şi afectează credibilitatea instituţiei.
Consecinţele unei asemenea reduceri au fost expuse de conducerea ICR în cadrul unei întâlniri cu ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, desfăşurate la începutul acestei luni. În pofida asigurărilor primite, reducerea de peste 30% a fost operată", se precizează într-un comunicat al ICR. De asemenea, printr-un proiect de ordonanţă, Ministerul Finanţelor Publice a propus ca Loteria Română să nu mai vireze 2% din încasări către AFCN. Banii de la Loterie au asigurat, până în prezent, conform unor surse din interiorul AFCN, aproximativ 90-95% din totalul bugetului pentru finanţarea proiectelor culturale şi a celor editoriale.
Proiectul de act normativ a fost publicat pe 8 august 2012 pe site-ul Ministerului Finanţelor, la pachet cu alte măsuri, sub numele „Ordonanţa privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare". Au fost alocate 10 zile, minimul legal pentru a cere organizarea unei dezbateri publice, dar nimeni nu a făcut-o. Până la ora actuală, nici Ministerul Culturii, nici AFCN nu au emis puncte de vedere publice. Pe 23 august 2012, propunerea de modificare a fost pe ordinea de zi la Guvern, dar, conform Legii 52/2003, ea nu poate fi avizată mai devreme de 30 zile după înaintarea sa în dezbatere publică.