Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Bălu le explică procurorilor ce e mita electorală

Publicat in GAZETA de SUD, luni 27 august 2012 ·

Primarul comunei gorjene Fărcăşeşti, Dănuţ Bălu, îi arată cu degetul pe anchetatori şi este de părere că aceştia nu fac diferenţa între mita electorală şi protecţia socială. Prin intermediul unui comunicat de presă, edilul, urmărit penal pentru mită electorală, îşi justifică demersurile de a oferi diverse cadouri înainte de alegerile locale, prin faptul că nu există nici o lege care să interzică în perioada campaniei electorale şedinţele consiliului local şi adoptarea de hotărâri. În acelaşi document, primarul Dănuţ Bălu afirmă că nu avea cum să nu îi cheme pe consilierii locali la şedinţă, întrucât acest lucru ar fi putut duce chiar la dizolvarea Consiliului Local Fărcăşeşti. Explicaţiile edilului fac trimitere şi la elemente de interpretarea legii în baza căreia a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Scopul avut în vedere de legiuitor la redactarea și incriminarea faptelor prevăzute în articolul 109 din Legea nr. 67/2004, în oricare din formele prevăzute de textul de lege, a fost acela de a trage la răspundere penală pe cei care determină alegătorul să voteze într-un anumit mod și nu de a paraliza activitățile instituțiilor. Primarul este urmărit penal alături de mai mulţi consilieri locali pentru că în perioada campaniei electorale au oferit gratuit la peste o sută de localnici ochelari de vedere.

Nu vede mita, dar a oferit gratis ochelari

Prin urmare, afirmă primarul Bălu, consilierii locali şi edilul nu au făcut altceva decât să respecte obligațiile pe care le aveau față de cetățenii care i-au votat la alegerile din 2008. Pentru a dovedi că aceste măsuri de protejare și ajutorare a populației au fost luate în permanenţă, nu doar în perioada campaniei electorale, Dănuţ Bălu aminteşte că au fost emise hotărâri pentru acordarea ajutoarelor de înmormântare, ajutoare pentru diverse evenimente din viața cetăț

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Sper că nu suntem atât de blestemaţi încât să trebuiască să alegem între un preşedinte care a tăiat apa şi un preşedinte care a dat prea multă apă/ Antonescu nu va avea nicio obligaţie faţă de niciun lider politic care îl susţine

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că speră ca omânii să nu trebuiască să aleagă între un preşedinte care a „tăiat apa” şi unul care „a dat prea multă apă”, el făcând referire la Nicuşor Dan şi Victor Ponta. Ciolacu dă asigurări că Crin Antone

Cutremur de magnitudine 3.2 produs în zona Banat

Ziarul Financiar acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3.2 pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţa în zona Banat, judeţul Timiş, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la ora 8:08, la o adâncime de 18,7 k

O fetiță de 5 ani a fost VIOLATĂ într-un garaj dezafectat din Arad. Agresorul, un bărbat de 54 de ani, a fost prins de polițiști în Timișoara

Gandul acum o ora
O fetiță de 5 ani a fost violată de un bărbat în vârstă de 54 de ani, după ce a ademenit-o într-un garaj dezafectat din Arad, cub promisiunea că-i va oferi cadouri. Agresiunea a avut loc în după-amiaza zilei de vineri, 11 aprilie, în zona străzii Co

Crin Antonescu: Domnul Ponta e un trădător de rând/ Nu cred că va fi clasat nici măcar în primii trei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD, PNL şi UDMR pentru preşedinţie, Crin Antonescu, afirmă despre fostul său partener politic Victor Ponta că e un„ trădător de rând” şi e de părere că acesta nu se va clasa nici măcar printre primii trei candidaţi în ordinea voturilor p

Incendiu la Teatrul Masca din București. Flăcările au cuprins o sală de spectacole

Libertatea acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la Teatrul Masca din București, aflat în curs de reabilitare, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

VIDEO Nicușor Dan: Autoritatea Electorală fie e incompetentă, fie procedează cu rea-credinţă. Ce acuză el

HotNews acum o ora
Candidatul independent Nicuşor Dan reclamă că în medul online există mii de materiale foto sau video, care sunt plătite şi neasumate şi care prezintă informaţii false sau scoase din context. El acuză de rea-credinţă şi incompetenţă instituţiile stat

Răzvan Lucescu pleacă de la PAOK pentru a prelua Real Madridul Asiei. „Și-a dat acordul”

Adevarul acum o ora
Răzvan Lucescu nu are un sezon prea bun cu PAOK Salonic, fiind pe locul 4 în campionatul Greciei, deși în ultimele două etape echipa sa a învins două mari rivale, pe AEK Atena și Olimpiacos. Presa din Arabia Saudită a anunțat că românul se pregăteșt

Donald Trump spune că este „într-o formă grozavă” după controlul medical / „Am un suflet foarte bun” VIDEO

HotNews acum 5 ore
Donald Trump, președintele SUA în vârstă de 78 de ani care a fost adesea acuzat de adversarii săi că nu este transparent cu privire la sănătatea sa, a făcut declarații vineri, după ce a efectuat examenul medical anual. „În general, simt că sunt într

„Tuning&Autoshow” by LSUAV la Expo Arad

Arad24.net acum o ora
Duminică, 13 aprilie, ora 9.00, la Expo Arad, în cadrul Târgului Primăverii, se va da startul celei de-a 13-a ediții a Tuning@Autoshow, eveniment organizat de Liga Studenților din Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Cele mai impresionante și inov

Cristian Diaconescu anunță că o delegație a Congresului SUA va veni în România: „Contacte la toate nivelurile semnificative”

Gandul acum 3 ore
Într-o intervenție la Antena 3 CNN, Cristian Diaconescu a anunțat că o delegație a Congresului SUA va veni în România, urmând avea loc „contacte la toate nivelurile semnificative”. Cristian Diaconescu a specificat că, la acest moment, nu poate oferi

Vremea

București
acum

10°
sâm.

3°/12°
dum.

6°/14°
lun.

7°/16°
mar.

5°/15°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/18°
Constanta
acum

sâm.

2°/11°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

3°/12°
dum.

3°/16°
lun.

8°/18°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

13°
sâm.

4°/15°
dum.

1°/19°
lun.

12°/19°
mar.

10°/13°