Scriam, în articolul trecut, că pianista Mihaela Ursuleasa urma să concerteze la Ateneu, apoi la Berlin, în compania Orchestrei Române de Tineret, sub bagheta lui Cristian Mandeal, fără să ştiu, la acel moment, că tânăra solistă va anula orice contract, acuzând o stare de sănătate precară. S-a auzit apoi că s-ar fi dus la un spital din Viena, doar pentru un consult, apoi, exact când melomanii aşteptau să o aplaude pe podium, a venit ca un trăsnet vestea că îndrăgita interpretă s-a stins din viaţă subit, înainte de a împlini 34 de ani. S-a anunţat că a fost vorba de o hemoragie, apoi de un anevrism cerebral, apoi de o comoţie… Ştirile despre locul unde s-a petrecut tragedia au fost, de asemenea, contra­dictorii, pentru că iniţial s-a comunicat faptul că primul anunţ ar fi fost făcut de renumitul dirijor Paarvo Jarvi, apoi că impresara sa ar fi găsit-o dimineaţa, acasă, fără viaţă, deşi locuia împreună cu mama şi fiica sa, apoi că s-a stins într-o cameră de hotel din Viena… Iar poliţia austriacă a comunicat că, evident, exclude ipoteza sinuciderii sau a crimei. Am aflat, la scurt timp, că situaţia financiară a familiei nu permitea nici aducerea în ţară a trupului ei neînsufleţit, nici chiar înmormântarea, pentru că nu avea un loc de veci. În aceste condiţii dramatice, mama sa (unii spun că… impresara) a dorit o chetă pentru strângerea sumei necesare, apelând la cei care au cunoscut-o, dar prim-ministrul Victor Ponta, transmiţând condoleanţe, a precizat că va asigura aducerea ei la Bucureşti şi înhumarea la Cimitirul Bellu, deşi Mihaela s-a născut la Braşov. Deja au început să sosească mesaje prin care cei din oraşul său natal încearcă să strângă donaţii în vederea parastasului de 40 de zile, ce va avea loc acolo, la 8 septembrie… Cred că pot spune că s-a stins o flacără. Pentru că era, de când o ştiu, deci din copilărie, când a apărut pe scena bucureştea