Valentin Octavian Preda, tânărul acuzat că a primit din Italia un colet cu haşiş, a fost trimis în judecată de procurori. Alături de el, vor mai ajunge în faţa instanţei de judecată, dar în stare de libertate, şi Robert Alexandru Giurgea, de 22 de ani, din Focşani, şi Teodor Humă, de 24 de ani, din Focşani. Ei sunt acuzaţi că au cumpărat droguri de la Preda. Giurgea ar fi cumpărat de aproximativ zece ori câte una sau două doze de droguri de risc, iar Humă ar fi achiziţionat de cinci ori, câte o doză de haşiş.
Reamintim că Valentin Octavian Preda a fost reţinut la data de 3 august, în urma unui flagrant realizat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, după ce ar fi primit din Italia prin intermediul unei firme de transport, 50 de grame de haşiş. Tânărul a fost prins chiar în timp ce încerca să îi vândă unuia dintre ceilalţi doi învinuiţi câteva grame de haşiş. Alte 47 de grame de droguri de risc au fost găsite la domiciliul învinuitului, în urma percheziţiei efectuate ulterior.
Valentin Octavian Preda, tânărul acuzat că a primit din Italia un colet cu haşiş, a fost trimis în judecată de procurori. Alături de el, vor mai ajunge în faţa instanţei de judecată, dar în stare de libertate, şi Robert Alexandru Giurgea, de 22 de ani, din Focşani, şi Teodor Humă, de 24 de ani, din Focşani. Ei sunt acuzaţi că au cumpărat droguri de la Preda. Giurgea ar fi cumpărat de aproximativ zece ori câte una sau două doze de droguri de risc, iar Humă ar fi achiziţionat de cinci ori, câte o doză de haşiş.
Reamintim că Valentin Octavian Preda a fost reţinut la data de 3 august, în urma unui flagrant realizat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, după ce ar fi primit din Italia prin intermediul unei firme de transport, 50 de grame de