Ion Iliescu: Eu cred că [Parlamentul] trebuie să aibă o poziţie activă, nu pasivă, doar să înregistreze decizia CCR. Curtea Constituţională este un colectiv de lucru de nouă oameni, Parlamentul este format din reprezentanţii cetăţenilor.

De ce nu trebuie să aibă Parlamentul controlul suprem, fie el şi reprezentant al cetăţenilor? De ce avem nevoie şi de o Curte Constituţională, deci de o putere judecătorească? Pentru că altfel se poate ajunge, mai devreme sau mai târziu, la o tiranie a majorităţii. Nu de alta, dar poate mâine-poimâine hotăreşte Parlamentul că oricine poartă numele de – să zicem – Io(a)n trebuie să păţească ceva rău. Şi nu va mai fi nimeni care să stea în calea Parlamentului.

Trebuie să-i recomande cineva lui Ion Iliescu – dar şi lui Ioan Ghişe, şi altor politicieni care cer supremaţia Parlamentului – textul lui Alexis de Tocqueville: Democraţia în America. Francezul a călătorit în Statele Unite ale Americii (1831-1832) şi a descris în textul său democraţia americană. Tocqueville vedea democraţia ca un echilibru între libertate şi egalitate, între grija pentru comunitate şi grija pentru individ. Ca observator extern a constatat, printre altele, o mare posibilă problemă: în foarte multe feluri, suveranitatea absolută a majorităţii poate limita libertăţile individuale transformându-se într-o tiranie a majorităţii. (Textul poate fi citit aici în engleză.) Ceea ce ne aduce la problema din zilele noastre: dacă Parlamentului i se permite – ca instituţie ce reprezintă poporul român – ca instituţie ce ajunge să reprezinte majoritatea poporului român – să nu ia act de hotărârea Curţii Constituţionale referitoare la neîndeplinirea condiţiei de cvorum, se poate crea un precedent periculos. Dacă majoritatea parlamentară poate trece acum peste deciziile puterii judecătoreşti, nu avem nicio garanţie că nu o poate face şi în viitor. (Tocqueville vorbe