În vremea copilariei mele cuvântul cod se utiliza în conformitate stricta cu cele trei semnificatii lingvistice ale sale: codul penal, codul postal si pestele cod. Nici vorba de cod galben de caldura, cod rosu de inundatii sau cod portocaliu de ninsori. Sursele noastre de informatii, la fel de precise, erau porcul cu paiu-n gura, vrabia care se scalda în colbul drumului si altele asemenea.
Dupa 1989 ne-am mai dat si noi cu lumea buna si am preluat, odata cu libertatea, multe binefaceri din Europa si din America: pornografia, drogurile, armele de foc, gangsterii, internetul si codurile. Ele sunt atât de prezente în viata noastra cea de toate zilele încât au ajuns un soi de pârghii de control prin care stapânii nostri europeni si americani ne impun liderii care le convin lor.
Fie ca-i cheama Merkel, fie Baroso sau Obama, aristocratii acestei lumi în care noi suntem niste biete slugi tolerate, ni se adreseaza pe un ton ultimativ si poruncitor, dând de înteles ca jocul de-a demnitatea nu-i de nasul nostru si daca nu plecam grumazul, se poate sa ramânem fara binefacerile de care vorbeam. Paguba-n ciuperci! Calculele lor si strategiile de manipulare a maselor, elaborate în laboratoarele specializate ale serviciilor secrete pierd din vedere un parametru esential: românii sunt un popor atipic, la care manipularea merge pâna într-un punct a carui definitie am luat-o nu din dictionarele sociologice contemporane ci din tezaurul de suferinta al neamului, transmis, prin viu grai, din generatie în generatie de slugi.
Când românul se afla în acel punct, se cheama ca i-a ajuns cutitul la os si atunci nu mai conteaza ce spun stapânii europeni sau americani. În acel punct, pe care strategiile savante ale occidentului nu-l au în baza de date, românii, într-un fel sau altul, stiu sa-si hotarasca singuri soarta. Am demonstrat-o în repetate
