Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în perioada 23 iulie-03 august, o acţiune de control la nivel naţional privind conformitatea şi modul de etichetare, prezentare şi publicitate a băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor din fructe, arată un comunicat remis redacţiei.
În cadrul acţiunii, au fost controlaţi 608 operatori economici,19 producători, 109 distribuitori, 429 magazine, 51 staţii de benzină, din care la un număr de 457(peste 75%) au fost constatate deficienţe.
S-au constatat următoarele abateri: calitatea produselor, comercializarea de produse cu data durabilităţii minimale depăşită, comercializarea produselor cu ambalaje deformate, respective cu închiderea neetanşă, lipsa sau inscripţionarea incorectă a denumirii sub care se vinde produsul, lipsa înscrierii denumirii produsului, utilizându-se numai denumirile comerciale etc.
Bogdan Cristian Nica, preşedintele ANPC, a declarat: "Atenţie la perioada de caniculă. Trebuie să fim atenţi şi responsabili cu ceea ce consumăm. Consumul de sucuri şi băuturi răcoritoare creşte în această perioadă, iar noi trebuie să fim informaţi. Atât condiţiile de depozitare, cât şi aspectul produsului trebuie luate în calcul. Nu uităţi să consultaţi şi eticheta şi să urmaţi indicaţiile producătorului în ceea ce priveşte consumul de sucuri şi băuturi răcoritoare şi păstrarea acestora".
F.A. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în perioada 23 iulie-03 august, o acţiune de control la nivel naţional privind conformitatea şi modul de etichetare, prezentare şi publicitate a băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor din fructe, arată un comunicat remis redacţiei.
În cadrul acţiunii, au fost controlaţi 608 operatori economici,19 producători, 109 distribuitori, 429 magazine, 51 staţii de benzină, din care la un num