La proba scrisă de limba şi literatura română în Dolj au absentat 260 de elevi din cei 1.750 înscrişi la examen, alţi trei fiind eliminaţi după ce au fost prinşi copiind
La prima probă scrisă a sesiunii de toamnă a examenului de bacalaureat, cea de limba şi literatura română, din cei 1.750 de elevi care urma să se prezinte ieri la centrele de examinare din Dolj, în sală au ajuns 1.490. Pe lângă cei 260 de absenţi, alţi trei candidaţi au fost eliminaţi din examen, după ce au fost prinşi copiind, doi cu ajutorul telefoanelor mobile.
„La sfârşitul primei zile a probelor scrise de la bacalaureat, la limba şi literatura română s-a consemnat o prezenţă la examen de 83 la sută. Nu putem vorbi de incidente majore, din cele zece centre, trei elevi fiind depistaţi cu mijloace de inspiraţie, doi cu telefonul mobil şi unul cu notiţe. Unuia dintre ei i-a sunat telefonul în timpul examenului, iar celălalt a fost depistat în timp ce i se comunica, de către altcineva, ce să scrie. Elevilor în cauză li s-au întocmit procese-verbale, cu martori, şi două sesiuni consecutive nu vor mai putea susţine examenul de bacalaureat. Toţi trei şi-au recunoscut vina“, a precizat inspectorul şcolar general adjunct Nicuşor Cotescu, preşedintele comisiei judeţene de bacalaureat.
Subiecte mai uşoare decât în vară
La examenul de ieri, elevii s-au „întâlnit“ cu Mihai Eminescu şi Lucian Blaga. La primul subiect, candidaţii au avut de răspuns la zece cerinţe legate de poezia lui Eminescu, „De-or trece anii...“. La cel de-al doilea, a trebuit să scrie un text argumentativ de 20-30 de rânduri despre „munca eficientă“, pornind de la un citat din Lucian Blaga: „Trebuie să existe o anumită concordanţă între acţiuni şi planuri, dacă vrem să scoatem din ele toate roadele pe care le pot da“. Ultimul subiect a constat într-un eseu de două-trei pagini, în care elevii să analizeze tema şi v