Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza politică românească, văzută de un italian: "Farsă şi tragedie la Bucureşti"

Publicat in Adevarul, marți 28 august 2012 ·

Corupţia generalizată şi criza politică din ultimele luni, marcată de confruntarea între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, demonstrează că tranziţia spre democraţie întârzie să se finalizeze. Românii sunt trişti şi resemnaţi, dar există şi unii care pot jura că ţara va avea un viitor strălucit, scrie de la Bucureşti eseistul italian Adriano Sofri pentru cotidianul La Repubblica.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

România este plină de bănci şi biserici, la fel ca Italia. Dar, în principal, este plină de farmacii şi case de amanet. Numeroase sunt farmaciile, la câteva sute de metri una de alta: nu este un semn bun. Durata medie de viaţă este cu opt ani mai scăzută decât cea din Italia. Lumea nu se vindecă, dar încearcă să amelioreze bolile cu medicamente. Reţetele sunt valabile trei luni: în luna prescrierii reţetei şi în cea a cumpărării medicamentelor oamenii strâng şi mai mult cureaua… Mulţi medici şi asistenţi medicali emigrează, iar în sistemul de sănătate corupţia este generalizată. Salariile sunt de râs, pensiile sunt derizorii.

Pacienţii se prezintă la spital cu bani pentru toată lumea, pentru internare, asistente, portari, brancardier, medici, inclusiv anestezist; pacientul ţine banii strânşi în mână, chiar şi dezbrăcat pe masa de operaţie, până în momentul în care anestezia îşi face efectul.

Corupţia este universală, în şcoli, la poliţie, în comerţ, la autorităţile fiscale, la concursuri şi mai ales în politică, care a transformat privatizările, susţinute puternic de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional fără monitorizarea atentă a procedurilor, în lichidări masive ale resurselor naţionale.

Pitoresc capernaum

Situaţia instituţională din România este un labirint pitoresc. Partidul Social-Democrat (nu vă lăsaţi amăgiţi de nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 2 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 5 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 3 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 12 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 5 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 2 ore
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

20°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°