Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judeţul Braşov va primi despăgubiri pentru secetă

Publicat in Brasovul Tau, marți 28 august 2012 ·

30% din producția agricolă din județ a fost distrusă de secetă! Astfel că și Brașovul a fost inclus pe lista zonelor afectate, făcută de Minister pentru alocarea de despăgubiri. Nu este singura măsură prin care statul încearcă să mențină la același nivel prețurile la alimente. Astfel au fost prevăzuți și bani pentru înființarea culturilor de toamnă mai devreme. “Vorbim despre creșterea cuantumului sumei acordate ca sprijin pe hectar, de la 132 la 170 de euro, măsură care se va aplica pentru 9 milioane de ha, de sprijinul de minimis pentru agricultorii care au suprafețe între 1 și 10 hectare și care vor primi, probabil începând cu luna noiembrie, pe baza unei cereri pe care o vor depune în luna septembrie la Directiile Agricole, 100 de lei la hectar, de sumele alocate ca ajutor de stat pentru despagubiri provocate de secetă destinate producatorilor agricoli mari și nu în ultumul rând de efortul de a se aloca mai devreme, banii pentru înființarea culturilor de toamnă. Aceste sume se pot accesa încă din 25 iulie, prin intermediul APIA.” a declarat Nicoleta Buta, purtător de cuvânt PC. Aceste prevederi merg mână în mână cu efortul de a stabiliza prețurile la alimente, care s-a anunțat că vor crește în următoarea perioadă. “Laptele şi pâinea se vor scumpi la poarta fabricii, cu 30%. Se poate reflecta acest preţ şi la raft. Dar deocamdată este greu de estimat cât va fi afectat consumatorul. Tocmai acest lucru încercăm să-l atenuăm de la 1 ianuarie 2013” a adăugat Buta. Atunci este data când Guvernul a anunţat aplicarea unei TVA diferenţiat la produsele agroalimentare.

30% din producția agricolă din județ a fost distrusă de secetă! Astfel că și Brașovul a fost inclus pe lista zonelor afectate, făcută de Minister pentru alocarea de despăgubiri. Nu este singura măsură prin care statul încearcă să mențină la același nivel prețurile la alimente. Astfel au fost prevăzuți ș

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autoritatea Electorală sesizează Parchetul în cazul finanțării campaniei electorale a lui Călin Georgescu

HotNews acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă sesizează Parchetul și Poliția pentru a verifica modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, care a raportat la AEP zero cheltuieli electorale, a declarat, joi, șeful Autorității Electorale, Ton

Rachete rusești în spațiul aerian al Republicii Moldova. Ținta a fost o hidrocentrală din aproprierea graniței cu Ucraina

Ziare.com acum 42 minute
Patru rachete rusești au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în apropierea graniței cu Ucraina joi, 28 noiembrie. Informația a fost confirmată de un fost parlamentar, dar și de primarul localității unde s-au auzit puternic și zgomotele pro

Candidat la Senat pe listele S.O.S. România, fost lucrător al Securității comuniste. Anunțul CNSAS: „A suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi”

Gandul acum 11 minute
Informații importante devoalate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care a anunţat joi că Alexandru Amititeloaie, candidat la Senat pe listele partidului S.O.S. România, a fost lucrător al Securităţii comuniste. Rea

Sorin Grindeanu, despre decizia aşteptată la CCR: Nu noi am făcut contestaţii, candidatul nostru nu doreşte să câştige la masa verde alegerile, asta ar însemna o forţare a democraţiei.

News.ro acum 19 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi despre decizia aşteptată la CCR, în urma contestării primului tur al alegerilor prezidenţiale, că nu PSD a făcut contestaţii iar candidatul lor nu doreşte să câştige la masa verde alegerile,

Ajutor militar în valoare de 725 milioane de dolari pentru Ucraina, pregătit de Joe Biden, înainte să plece de la Casa Albă

HotNews acum 21 minute
Pachetul pregătit de administraţia Biden conține o varietate de arme antitanc din stocurile americane pentru ca Ucraina să poată contracara înaintarea trupelor ruse, potrivit Reuters care citează doi oficiali americani. Joe Biden, care se pregătește

România a semnat cu turcii de la Otokar contractul 857 milioane de euro pentru furnizarea a 1.059 de autovehicule 4x4 tactice blindate de tip uşor COBRA II către Ministerul Apărării Naţionale

News.ro acum 31 minute
Producătorul global de sisteme terestre Otokar din Turcia şi compania românească de stat Romtehnica, ca reprezentant al Ministerului Apărării Naţionale, au semnat un contract multianual în valoare de 4,26 miliarde de lei (aproximativ 857 milioane de

Bănci din România, păcălite cu bani falși. 400.000 de dolari, schimbați la bancomate

Ziare.com acum o ora
Trei bănci au fost prejudiciate cu 400.000 de dolari, prin încărcarea în bancomate a 4.000 de bancnote falsificate de 100 de dolari, suma fiind ulterior convertită în lei şi retrasă. Două persoane au fost duse la audieri în acest caz. Reprezentanţii

Trendyol își deschide primul depozit din România în decembrie: va avea 250 de angajați

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, anunță deschiderea primului său depozit din România. Cu o suprafață de 50.000 mp, centrul logistic va genera până la 250 de locuri de muncă și va fi operațional

HARTĂ Cod galben de ninsori în 11 județe. Alertă meteo de vreme rea în restul țării / Prognoza pentru București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a ţării. 11 județe sunt vizate de o atenţionare cod galben de ninsori, valabilă până sâmbătă dimineaţa. De joi, 28 noiembrie, o

INS: Managerii întreprinderilor estimeză o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul, până în ianuarie 2025

News.ro acum 2 ore
Managerii întreprinderilor estimeză o relativă stabilitate a activităţii economice şi a numărului de salariaţi în industria prelucrătoare şi servicii, precum şi o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

6°/9°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

3°/8°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

6°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

6°/10°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°