Băsescu se reîntoarce la Cotroceni. (A câta oară?) Cine ce are de câştigat din afacerea asta? Şapte milioane juma’ de români cu drept de vot au pierdut. Nasol. Adică vreo optzeci şi ceva la sută din procentul celor care se prezintă de obicei la vot nu contează. Repet, nasol. A pierdut USL-ul. Asta nu-i chiar aşa o mare tragedie. S-au pripit. Dacă acţiunea de demitere a Băsescului ar fi fost demarată după alegerile parlamentare, adică, să zicem, în primnăvara anului 2013 (când cu facturile de la întreţinere, alea-alea) altfel ar fi stat lucrurile. Alianţa dintre PNL-PC şi PSD ar fi avut o legitimitatea deplină în a-şi impune voinţa în Parlament şi nimeni nu ar fi mai avut a vorbi despre o lovitură de stat. S-ar fi putut, eventual, aduce în discuţie modificarea Constituţiei, subiectul marotă al politicienilor, şi împreună cu populisme de genul reducerii numărului de parlamentari, unicameralism, bla-bla, Băsescul ştie mai bine, s-ar fi putut aduce în dezbatere publică şi subiectul republicii parlamentare. În fine, asta e, asta avem, cu asta defilăm. Cu Băsescu-n frunte. (Poate că omu’ nici nu e aşa de naşpa cum pare, hahahahaha!) Da’ revin cu faza de început: cine câştigă din toată mizeria asta? Am lămurit-o că USL-ul a pierdut. Mă rog, pe moment, mai vorbim din toamnă încolo. A pierdut şi Traian Băsescu, cel care va trebui să poarte încă doi ani corvoada celui mai penibil mandat pe care l-a avut un preşedinte/şef de stat în istoria contemporană a unei ţări cât-de-cât civilizate. Dar a pierdut şi naţiunea asta, care s-a dovedit, încă o dată, incapabilă de a reacţiona prompt la o provocare a istoriei. Am zăcut într-o letargie vecină cu imbecilismul aşteptând să vină americanii să ne facă ordine în ţigănia din propria curte. Apelul făcut de PDL şi Băsescu la noncombat n-a fost, până la urmă, un rău aşa de mare. A fost doar reacţia primitivă a unor cetăţeni români care s-a