Nouă vehicule electrice si un ATV, care au fost furate din Germania, au fost depistate la Târgu-Mureş, de către poliţiştii români.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş au efectuat ieri cinci percheziţii domiciliare în Târgu-Mureş şi în comuna Cuci, pentru depistarea mai multor vehicule sustrase din Germania. Astfel, poliţiştii au identificat nouă vehicule electrice şi un ATV, precum şi un autoturism despre care se bănuieşte că a fost folosit la transportul acestora.
Din investigaţii a reieşit faptul că A. Liviu, de 42 ani şi I. Dorel, de 29 ani, ambii din Târgu-Mureş, au sustras la data de 10 august, în localitatea germană Bodenmais,10 vehicule electrice şi un ATV, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 65.000 de euro.
Pentru obţinerea probatoriului, poliţiştii din Mureş au fost sprijiniţi de Direcţia de Investigaţii Criminale şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Punctul Naţional Focal din cadrul I.G.P.R., Serviciul de Operaţiuni Speciale Mureş şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă.
În cauză, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş au dispus măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de cei doi suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând ca astăzi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.