Cea de a zecea ediţie a celui mai mare festival din ţară, Peninsula, a atras în cele patru zile de desfăşurare aproximativ 79.000 de persoane, conform organizatorilor.
Aproximativ 3.000 de vizitatori au ales să se mute pe malul Mureşului, în camping. "Mulţumim peninsularilor pentru acest cadou minunat pe care ni l-au făcut cu ocazia ediţiei cu numărul zece: 79.000 de vizitatori! Ei au demonstrat că organizăm un eveniment de mare succes, care creşte de la an la an, în ciuda crizei economice, şi ne bucurăm că până şi timpul probabil a contrazis meteorologii şi a refuzat să trimită ploaia să ştirbească distracţia de pe malul Mureşului", a declarat Bodor Laszlo, directorul festivalului Peninsula.
Concertele şi petrecerile de duminică, animate de DJ, s-au desfăşurat cu un public însetat de distracţie, dornic să încheie în stil mare ediţia aniversară a Peninsulei. Şi vremea a ţinut cu evenimentul în aer liber, ploaia ocolind, până noaptea târziu, zona de pe malul Mureşului unde zeci de mii de persoane au spus adio verii cu o porţie sănătoasă de distracţie!
Scena cu cei mai mulţi spectatori a rămas Main Stage, unde metalul a pus stăpânire încă de la orele târzii ale după-amiezii, cu show-ul celor de la Trooper, urmat de concertul Subscribe, formaţie ce revine la Peninsula. Rafalele de vânt au rezonat cu rifurile precise ale muzicienilor de prim rang, atracţia serii fiind, bineînţeles, concertul finlandezilor de la Children Of Bodom. Pentru fanii muzicii metal acest concert a fost punctul culminant al festivalului, mai ales pentru că au avut ocazia să asculte o legendă vie a acestui gen muzical şi anume pe chitaristul Alexi Laiho. Acesta are un stil original de a cânta la chitară, care a introdus publicul din faţa scenei în atmosfera nemiloasă a metalului gothenburghian.
Kiss Terrace a aparţinut duminică francezilor! Trupa Babylon Cyrcus şi-a înc