Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații va organiza luna viitoare cea mai mare licitaţie de spectru radio din istoria României, iar banii obţinuţi vor merge, surprinzător sau nu, către fermierii afectaţi de secetă.
“În cadrul sprijinului pentru agricultură, atât printr-o politică extrem de ingenioasă a actualei conduceri a Ministerului Agriculturii, care a reuşit să treacă anumite plăţi de la plăţi suportate de bugetul de stat către fonduri europene, se asigură subvenţiile atât pentru crescătorii de porci, pentru cei de păsări, cât şi suntem în măsură să începem proiectele pentru a sprijini producătorii agricoli afectaţi de secetă, practic, una din sursele importante de venituri pentru bugetul nostru în cadrul lunii octombrie, în mod normal, în urma unei licitaţii organizate de Ministerul Comunicaţiilor, toţi banii proveniţi din această licitaţie vor merge pentru sprijinirea agriculturii şi în special, sigur, a agricultorilor care au fost afectaţi de secetă. Avem prevăzută la rectificare şi sume de bani pentru respectarea unor angajamente ale României ca ţară, angajamente asumate în trecut fără niciun ban”, a declarat premierul Victor Ponta la finalul ședinței de Guvern din 23 august.
ANCOM scoate la licitaţie drepturile de utilizare a frecvenţelor în benzile de 800, 900, 1800 şi 2600 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicaţii mobile – voce şi date – pe o perioadă de 15 ani. Este prima oară când în România licenţele de spectru se acordă printr-o procedură de selecţie competitivă.
În cadrul procedurii, operatorii pot licita pentru două tipuri de licenţe: pe termen lung (15 ani, valabile până în aprilie 2029) şi pe termen scurt (1 an şi trei luni, valabile până în aprilie 2014). Pentru licenţele pe termen lung, ANCOM scoate la licitaţie 42 de blocuri pereche de câte 5 MHz, dintre care 6 sun