Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştenii, invitaţi să urmărească şedinţele Consiliului General de la distanţă

Publicat in rfi, marți 28 august 2012 ·

Un grup format din 28 de organizaţii neguvernamentale protestează faţă de decizia de a nu mai permite participarea directă a cetăţenilor la şedinţele Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Potrivit acestora, cei interesaţi de şedinţe nu le mai pot urmări decât dintr-o sală separată de cea de consiliu, pe nişte ecrane, şi nu mai pot interveni decât la cerere, prin webcam, ceea ce le-ar limita dreptul de participare la procesul decizional.

Irina Zamfirescu, reprezentanta Active Watch, spune la RFI că măsura nu e democratică. “Deci, practic, în momentul de faţă, singura modalitate prin care un cetăţean poate comunica cu alesul lor local este din această cameră, separată de consiliu.

Este ceva împotriva democraţiei participative deşi e posibil să fie în litera legii pentru că legea într-adevăr nu spune că trebuie să fim în ceafa consilierilor dar este în mod vădit împotriva spiritului legii. În condiţiile în care în campania electorală primarul Sorin Oprescu spunea că nu răspunde decât în faţa cetăţenilor, mi se pare anormal ca în momentul de faţă să evite să stea în faţa cetăţenilor”, Irina Zamfirescu, reprezentanta Active Watch, una dintre organizaţiile semnatare între care se mai numără şi Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Asociaţia Pro Democraţia sau APADOR CH. Irina Zamfirescu, reprezentanta Active Watch

Un grup format din 28 de organizaţii neguvernamentale protestează faţă de decizia de a nu mai permite participarea directă a cetăţenilor la şedinţele Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Potrivit acestora, cei interesaţi de şedinţe nu le mai pot urmări decât dintr-o sală separată de cea de consiliu, pe nişte ecrane, şi nu mai pot interveni decât la cerere, prin webcam, ceea ce le-ar limita dreptul de participare la procesul decizional.

Irina Zamfirescu, reprezentanta Active Watch, spune la RFI că măsura nu e democratică.

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum 14 minute
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum o ora
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 3 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum 54 minute
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 7 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 6 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum o ora
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum 2 ore
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 9 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°