IAŞI. Firma AB Plus Event a pus monopol pe toate acţiunile ce se organizează la Centrul Expoziţional Moldova Iasi.
De la inaugurarea acestui centru, în anul 2011, singurii organizatori ai unor evenimente au fost doar reprezetanţii AB Plus, cei care şi-au anunţat prezenţa în spaţiul centrului cu alte două eveniente ce vor avea loc în luna septembrie.
„Consiliul Judeţean Iaşi a încheiat un acord de parteneriat cu SC AB Plus Events pentru organizarea „Festivalului Naturii” şi a Târgului Agralim, evenimente ce se vor desfăşura în perioada 28-30 septembrie la Centrul Expoziţional Moldova. Organizatorul se obligă să asigure promovarea centrului şi să suporte toate cheltuielile de organizare a acestor două evenimente”, a declarat Marius Pârciu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi.
Prima ediţie a Festivalului Naturii va găzdui o serie de evenimente de amploare, printre care Sărbătoarea Recoltei, Sărbătoarea Grădinii, Balul Fermierilor sau cursuri şi seminarii despre ştiinţele naturii, ce vor atrage peste 20 de mii de vizitatori.

Prima edi