Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comerţul mondial cu arme de calibru mic a crescut de peste două ori în şase ani

Publicat in Capital, marți 28 august 2012 ·

Comerţul autorizat cu arme de calibru mic a crescut de peste două ori în ultimii şase ani, ajungând la 8,5 miliarde de dolari, datorită achiziţiilor tot mai numeroase ale americanilor, dar şi a marilor comenzi militare pentru războaiele din Irak şi Afganistan.

Ediţia din 2012 a Studiului privind armele de calibru mic ('Small Arms Survey'), un proiect independent de cercetare, arată că principalele state exportatoare în acest domeniu, cu schimburi de cel puţin 100 de de milioane de dolari, sunt Statele Unite, Italia, Germania, Brazilia, Austria, Japonia, Elveţia, Rusia, Franţa, Coreea de Sud, Belgia şi Spania.

Principalii importatori, cu schimburi de cel puţin 100 de milioane de dolari, sunt SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Australia, Canada, Germania şi Franţa, în timp ce printre cele mai transparente state studiul enumeră Elveţia, Marea Britanie şi România.

În timp ce transparenţa privind comerţul cu arme de calibru mic s-a îmbunătăţit cu peste 40% între 2001 şi 2010, statele exportatoare cel mai puţin transparente sunt Iranul, Coreea de Nord şi Emiratele Arabe Unite. Studiul s-a concentrat pe tranzacţiile aprobate de guverne şi nu pe comerţul ilicit.

"Credem că tranzacţiile autorizate sunt mai numeroase decât comerţul ilicit, deşi acesta ar putea produce mai multe daune şi ar putea fi mai problematic", a declarat luni, într-o conferinţă de presă la New York, Eric Berman, directorul general al proiectului. "Putem spune cu certitudine că cele două combinate ar fi de peste 10 miliarde de dolari", a adăugat el.

Studiul relevă că, aproape timp de un deceniu, SUA au fost principalul importator de muniţie de calibru mic, puşti de tir sportiv, pistoale, revolvere şi componente pentru arme uşoare şi de calibru mic, datorită cheltuielilor populaţiei şi armatei.

"Vânătorii amatori şi alte persoane pr

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum o ora
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 18 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Tânăra din Iaşi care a accidentat mortal patru angajaţi ai unei societăţi a primăriei şi a rănit alţi patru a fost condamnată la 24 de ani de închisoare. Decizia Tribunalului Iaşi nu este definitivă

News.ro acum o ora
Tânăra din Iaşi care a accidentat mortal cu maşina, beată fiind, patru oameni şi a rănit alţi patru, în vara anului 2022, a fost condamnată la 24 de ani de închisoare pentru omor calificat, tentativă la omor calificat şi conducerea unui vehicul sub

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 48 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum o ora
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum o ora
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Ilie Bolojan: Forul statutar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul statutar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Vâlcea: Medic de familie, filmat în timp ce reproşează unui pacient că merge la cabinet: „Iar venişi? (...)Hai la revedere! Ieşi afară de la mine din cabinet!”/ Explicaţiile doctoriţei

News.ro acum 2 ore
Un medic de familie de la un dispensar din mediul rural din judeţul Vâlcea a fost filmat în timp ce repede pacienţii, nemulţumit că un bărbat a mers la cabinet fără a fi programat. Câmd fiica pacientului încearcă să i se adrese, medicul refuză orice

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°