Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa internaţională: Parlamentul a aprobat revenirea lui Băsescu la Cotroceni

Publicat in Romania Libera, marți 28 august 2012 ·

Parlamentul a aprobat luni revenirea lui Băsescu în funcţia de preşedinte, la şase zile după ce CC a invalidat referendumul privind destituirea sa, convocat de majoritatea parlamentară, punând capăt unei lupte politice cu repercusiuni economice, anunţă principalele agenţii de presă internaţionale, potrivit Mediafax.

Potrivit procedurii, unul dintre cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale, Ştefan Minea, a anunţat în faţa celor două Camere reunite ale Parlamentului "încheierea interimatului asigurat de către preşedintele Senatului Crin Antonescu şi reluarea de către (Traian) Băsescu a prerogativelor constituţionale", relatează AGENCE FRANCE PRESSE (AFP), într-un material preluat de publicaţiile LE FIGARO, LE PARISIEN şi postul paneuropean EURONEWS.

Parlamentarii Uniunii Social-Liberale (USL, coaliţia la putere) au anunţat iniţial că au decis să boicoteze reuniunea Parlamentului, după care s-au reuniT în sală Pentru a asigura cvorumul, precizează agenţia Franceză.

Ei ar fi fost chemaţi la ordine de către premierul social-democrat Victor Ponta, care le-ar fi trimis mesaje SMS din Africa de Sud, unde asistă la o reuniune a Internaţionalei Socialiste, potrivit presei locale, citate de AFP.

Ponta a oferit asigurări în mai multe rânduri, săptămâna trecută, că majoritatea "nu doreşte să întârzie" revenirea lui Băsescu la preşedinţie prin artificii procedurale, chiar dacă premierul român a declarat că decizia Curţii este, în opinia sa, "ilegală şi nedreaptă".

Un fost premier liberal, Călin Popescu Tăriceanu (USL) a calificat, de asemena, drept un "abuz" decizia Curţii Constituţionale (CC) care, în opinia sa, "a ignorat votul unei majorităţi a românilor", favorabili destituirii lui Băsescu.

Curtea, gardianul Constituţiei române, a decis marţi cu o majoritate de şase din nouă judecători că referendumul privind destituirea lui Băsescu n

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 40 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 19 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 24 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 58 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 40 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°