Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scop Computers a început "vânătoarea" de recuperare a creanţelor, după ce a intrat în insolvenţă cu datorii de 35 mil. euro

Publicat in Capital, marți 28 august 2012 ·

Scop Computers, unul dintre cei mai importanţi furnizori de tehnică de calcul de pe piaţa locală, a început „vânătoarea“ de recuperare a datoriilor, după ce a intrat în insolvenţă în luna aprilie. Pe lista datornicilor către Scop Compures se numără şi producătorul local de sisteme de calcul Maguay.

Compania a intrat în insolvenţă cu datorii de 35 mil. euro, din care 10 mil. euro către RBS Bank şi Banca Transilvania, potrivit tabelului preliminar al creanţelor. Printre companiile care trebuie să recupereze bani de la Scop Computers se numără Microsoft, Canon, Sony, Toshiba, BitDefender sau Lenovo.

De cealaltă parte, Scop Computers a început să urmărească în justiţie companiile de la care are de recuperat sumei mai mari de 45.000 lei. La începutul acestei săptămâni a depus la Tribunalul Bucureşti trei cereri de solicitare a insolvenţei pe numele companiilor Maguay, Tape Computer (care deţine magazinul online TapeShop) şi a furnizorului de soluţii IT Sysware Systems Integration. Cele trei procese se vor judeca în 23 noiembrie 2012.

Maguay este un jucător important pe piaţa locală de IT. Compania şi-a început activitatea în 1997, în Bucureşti, iar acum are reprezentanţe în Braşov, Constanţa, Ploieşti şi Târgovişte. Maguay are 60 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 14 milioane euro, în 2011.

„În numele administratorului special s-au promovat acţiuni în instanţă împotriva mai multor companii cu datorii către Scop Computers. În 19 septembrie trebuie rezolvate contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor şi insolvenţa îşi urmează cursul“, a declarat pentru Capital Oana Stănică, practician în insolvenţă în cadrul RVA Insolvency Specialists, companie care se ocupă de reorganizarea judiciară a Scop Computers.

Cum s-a ajuns aici

Scop Computers, alături de RHS Company şi Romsoft sunt suspectate de fraudă într-un dosar

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 50 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°