Pedelistul Alin Olteanu, şeful Obştii de Moşneni Tulnici, a fost reţinut în această seară pe bază de ordonanţă de către procurori, după audieri care au durat câteva ore. El este acuzat de delapidare, complicitate la fals şi evaziune fiscală.
De asemenea, a fost reţinut şi fostul şef al Obştii Tulnici, Costel Nicoară, faţă de care s-a început urmărirea penală pentru delapidare, folosirea cu rea credinţă a creditelor societăţii şi abuz în serviciu.
Audierile în dosarul privind fraudarea fondurilor europene acordate de APIA, Obştii de Moşneni Tulnici, au continuat şi la Parchetul Judeţean, prin faţa anchetatorilor trecând afaceristul Vasile Gheorghiţă, membru în CA al Obştii şi administrator al Nad Construct Tulnici, Lucica Păun, care administrează SC Tilorval Company SRL Tulnici şi este concubina afaceristului Valerică Ţimbău.