Useliştilor le-a venit SMS-ul cel de pe urmă şi au asigurat cvorumul întoarcerii lui Băsescu la Cotroceni. Pare şi e masochist să te duci în Parlament ca să asculţi proza ineptă a celor şase de la CCR care i-au dat înapoi lui T.B. cheile preşedinţiei. Dar decît să răspunzi la un boicot laş cu un boicot ridicol, mai bine îţi astupi urechile şi-l laşi pe Ştefan Minea să-ţi explice în ce constă acea parte din măreţia Dreptului autohton, potrivit căreia voturile a 7,4 milioane de oameni nu cîntăresc cît hîrtiile emise de şase politruci costumaţi în vişiniu.
Spune multe despre T.B. că-şi ia consilier un fost scafandru care a trecut prin două partide înainte de a ancora în PDL. Care va fi misiunea lui Dorel Onaca, fost pedeserist, fost peremist, pînă să se lipească de PDL şi de ministerul Elenei Udrea? Să caute gloria pierdută a lui Băsescu? Să se scufunde în lacul celor care au stat acasă la referendum, pentru a-i descoperi pe susţinătorii revenitului? Sau s-o consoleze pe Elena Udrea: dacă ea e lăsată pe margine, fostul ei consilier îl va consilia pe T.B..
Spune la fel de multe, dar despre USL, că senatorul Ioan Ghişe a defilat azi, de unul singur, cu o pancardă de gît prin faţa Palatului Cotroceni. Dacă a văzut că n-are alţi companioni decît cîinii fără stăpîn care-şi fac veacul pe acolo, Ghişe ar fi trebuit să-şi amîne plimbarea pentru o zi mai aglomerată, fiindcă un politician care protestează singurel e la fel de caraghios ca o sperietoare de ciori într-o parcare abandonată.
Şi în tabăra celor care salută întoarcerea lui T.B. umorul involuntar face victime. Mihail Neamţu s-a luat în beţe cu Elena Udrea. A invitat-o să se retragă, după ce fosta ministreasă a scris pe blog că vremelnic tăcutul Băsescu e singurul politician credibil din România, ignorînd apariţia salvatoare a tînărului Neamţu în garajul democraţiei. Cînd Udrea l-a uşuit ca pe băieţii