Specialiştii în insolvenţă susţin că numai astfel proiectul CEO la stat va avea rezultatele scontate
Aceştia spun că managerul privat ar putea să gestioneze eficient activitatea curentă, iar cel de criză să se ocupe de restructurare
Implicarea turnaround managerului în companie durează între 3 şi 24 luni, misiunea sa fiind stabilizarea economică a firmei pacientului şi asigurarea activităţii
Casa de Insolvenţă Transilvania consideră că proiectul "CEO la stat" nu poate avea rezultatele scontate decât dacă managementul privat este dublat de un specialist în turnaround management (manager de criză). În acest fel, susţin specialiştii în insolvenţă, fiecare va acţiona în funcţie de specializarea sa: managerul privat va gestiona eficient activitatea curentă, iar managerul de criză se va ocupa de restructurare. "În încercarea de a eficientiza activitatea companiilor de stat, autorităţile ar trebui să se axeze şi pe recrutarea de tournaround managers care să conlucreze cu managerii privaţi pentru un mai bun management al întreprinderilor", notează CITR într-un comunicat.
La rândul său, Andrei Cionca, fondatorul Casei de Insolvenţă Transilvania, a precizat că "în cele mai multe cazuri, managementul privat va avea succes în gestionarea activităţii întreprinderilor de stat doar dacă va fi dublat, sau chiar precedat într-o perioadă de interimat, de către un turnaround manager, adică un manager de criză.
Un manager privat poate deţine toate calităţile necesare pentru a conduce şi gestiona o activitate în mod eficient şi profesionist, fiind specializat în managementul companiilor, însă nu va avea abilităţile specifice pentru a produce schimbarea trendului.
Turnaround managerul este un specialist în gestionarea situaţiilor de criză, în redresarea companiilor aflate în dificultate, capabil să inverseze trendul existent prin măsuri specifice a